Centrul Militar Zonal Iaşi a sărbătorit 45 de ani de la înfiinţare
„Prezenţa uniformei militare, prezenţa oşteanului, în diferitele sale manifestări, dă cetăţeanului un împătrit sentiment: cel al siguranţei, cel al autorităţii, cel al continuităţii şi, mai ales, cel al capacităţii de luptă şi jertfă. Vă felicit pentru sărbătoarea de astăzi, vă doresc mulţi ani de realizări şi de acum încolo şi vă mulţumesc că aţi ales această grea slujire în slujba obştii“, a fost mesajul adresat de IPS Teofan cu această ocazie.
Centrul Militar Zonal Iaşi a marcat astăzi, 14 februarie, împlinirea a 45 ani de la înfiinţare. Alături de echipa de conducere, de actuali sau foşti angajaţi ai CMZ Iaşi, la evenimentele organizate cu această ocazie au fost prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, comandanţi ai centrelor militare zonale din Moldova sau din alte regiuni ale ţării, comandanţii unităţilor militare din judeţul Iaşi, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, reprezentanţi ai asociaţiilor veteranilor de război şi ale cadrelor militare în rezervă.
Evenimentele au debutat cu o slujbă de resfinţire a sediului instituţiei şi de binecuvântare a angajaţilor centrului militar, oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La final, Înalt Preasfinţia Sa a adresat un mesaj în care a subliniat rolul şi importanţa uniformei militare în viaţa cetăţii.
„Am venit cu multă bucurie, astăzi, în mijlocul dumneavoastră, dorind să subliniem apropierea şi buna conlucrare dintre cele două instituţii pe care le reprezentăm: Centrul Mitropolitan şi Centrul Militar Zonal Iaşi. Prezenţa uniformei militare, prezenţa oşteanului, în diferitele sale manifestări, dă cetăţeanului un împătrit sentiment: cel al siguranţei, cel al autorităţii, cel al continuităţii şi, mai ales, cel al capacităţii de luptă şi jertfă. În lumea şi în ţara în care trăim, o lume şi o ţară aflate într-o mişcare continuă şi în multe frământări de fiecare zi, avem mare nevoie de aceste patru lucruri pe care dumneavoastră le reprezentaţi: autoritate, siguranţă, continuitate, capacitate de luptă şi de jertfă. Vă felicit pentru sărbătoarea de astăzi, vă doresc mulţi ani de realizări şi de acum înainte şi vă mulţumesc că aţi ales această grea slujire în slujba obştii“, a fost mesajul adresat de IPS Teofan.
În continuare, comandantul Centrului Militar Zonal Iaşi, colonel dr. Cezar Cobuz, a subliniat contribuţia, de-a lungul deceniilor de existenţă, a unităţii pe care o conduce în buna funcţionare a sistemului naţional de apărare. „În urmă cu 45 de ani, se parafa actul de naştere a Centrului Militar Judeţean Iaşi, odată cu reorganizarea administrativă a ţării şi, implicit, reorganizarea Armatei Române. Prin munca desfăşurată pe parcursul celor 45 de ani de existenţă, personalul Centrului Militar Zonal Iaşi, ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri şi angajaţi civili, a făcut dovada profesionalismului şi dăruirii în îndeplinirea misiunilor încredinţate, fie că a fost vorba de selectarea şi recrutarea resurselor umane de calitate, care să deservească sistemul naţional de apărare, fie că a fost vorba de activităţi de promovare a profesiei militare sau de intervenţii în cazul unor dezastre naturale“, a subliniat colonel dr. Cezar Cobuz.
După alte alocuţiuni susţinute de unii invitaţi, printre care colonelul Bogdan Călimănescu, reprezentantul Direcţiei Management Resurse Umane al Ministerului Apărării Naţionale, prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, prof. univ. dr. Mariana Mustaţă, fiica primului comandant al Centrului Militar Judeţean Iaşi, colonelul Gheorghe Mitrofan, manifestările au continuat cu dezvelirea unei plachete comemorative şi cu un simpozion găzduit de Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi, în cadrul căruia a fost lansată lucrarea „Arc peste timp 1968-2013“, semnată de colonel dr. Cezar Cobuz şi locotenent colonel Cătălin Ţâru.