Cercul pastoral-misionar Loviştea s-a întrunit la Parohia Bumbuieşti
Marți, 29 septembrie 2015, la Parohia Bumbuiești din Protopopiatul Călimănești a avut loc întâlnirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar Loviștea.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, marți, 29 septembrie 2015, la Parohia Bumbuiești din Protopopiatul Călimănești a avut loc întâlnirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar Loviștea. La această întâlnire au luat parte preoţii parohi și preoții slujitori din parohiile: Câineni I, Câineni II, Grebleşti, Bumbuieşti, Boişoara, Găujani, Titești, Poiana, Spinu, Bratoveşti, Mlăceni, Perişani-Băiaşu, Racoviţa şi Robeşti-Balota.
Întrunirea s-a deschis cu oficierea Sfintei Liturghii, după care părintele Mureșan Rodinel, preot paroh la parohia Bumbuiești, a susținut tema Parohia - Cadrul normal de trăire a vieții creștine. S-au dezbătut probleme culturale, misionare, sociale şi probleme de actualitate, diverse probleme cu caracter administrativ-gospodăresc din fiecare parohie, cum ar fi: importanța implicării preoților în educarea copiilor prin organizarea de concursuri între parohii, ateliere de pictură, excursii, colaborarea cu școala și profesorii de religie.
În încheiere, s-a hotărât ca următorul Cerc Pastoral să aibă loc pe 8 octombrie, la Parohia Spinu.