Cercul pastoral-misionar Orleşti s-a întrunit la Parohia Alba Olanu I
Clericii arondaţi cercului pastoral-misionar Orlești s-au întâlnit marți, 22 septembrie 2015, în Parohia Alba Olanu I, comuna Olanu, judeţul Vâlcea.
Pentru intensificarea activităţii pastoral-misionare din Protopopiatul Drăgăşani, clericii arondaţi cercului pastoral-misionar Orlești s-au întâlnit marți, 22 septembrie 2015, în Parohia Alba Olanu I, comuna Olanu, judeţul Vâlcea. Cu această ocazie s-au dezbătut probleme culturale, misionare, sociale şi probleme de actualitate, în scopul comunicării mai bine a realităţilor din fiecare parohie şi a identificării metodelor de pastoraţie specifice mediului urban sau rural în care preotul îşi desfăşoară activitatea.
Astfel, întâlnirea a debutat la ora 8.00 în biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” cu săvârşirea Sfintei Liturghii şi a continuat cu prezentarea unei comunicări ştiinţifice susţinută de părintele paroh Badea Gheorghe, având ca temă Regulamentul pentru Organizarea și Funcționarea Comisiei de Pictură în B.O.R.
La final, au avut loc discuţii libere referitoare la finalizarea procesului de restituire, în natură şi echivalent, a imobilelor preluate abuziv de regimul comunist din România și despre importanța implementării proiectelor catehetice la nivelul fiecărei parohii.