Ceremonie religioasă şi militară la Podu Înalt, judeţul Vaslui
Victoria Sfântului Voievod Ştefan cel Mare împotriva turcilor de la Podu Înalt a fost marcată miercuri, 10 ianuarie 2018, printr-o serie de evenimente religioase şi militare.
Ansamblul monumental de la Podu Înalt, aflat în localitatea Băcăoani, comuna Muntenii de Jos, judeţul Vaslui, a găzduit miercuri, 10 ianuarie 2018, o ceremonie religioasă şi militară. Aceasta s-a desfăşurat cu prilejul împlinirii a 543 de ani de la victoria împotriva turcilor a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Manifestările au fost organizate de Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt“ din Iaşi, în colaborare cu Protopopiatul Vaslui şi cu autorităţile locale şi judeţene. La momentul omagial au participat reprezentanţi ai Parlamentului României, ai administraţiilor publice din judeţele Vaslui, Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vrancea, dar şi ai raioanelor din Basarabia. Garda de onoare a fost constituită din militari aparţinând Batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri“ din Iaşi şi a fost însoţită de muzica militară a Garnizoanei Iaşi. Mai întâi, un sobor de preoţi a oficiat slujba Parastasului pentru eroii români căzuţi pe front în bătălia de la Podu Înalt din 10 ianuarie 1475. Părintele Adrian Chirvasă, protopop al Protopopiatului Vaslui, a subliniat în cuvântul adresat că este important ca urmaşii Sfântului Voivod Ştefan să se gândească cu foarte mult respect la cei ce şi-au dat viaţa pentru apărarea ţării şi a credinţei ortodoxe. „Credinţa în Dumnezeu a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare a făcut ca biruinţa să fie de partea lui. Se cuvine ca noi să luăm aminte la faptele voievodului sfânt şi ale celor care au luptat pentru apărarea acestui pământ. Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, dar şi alţi conducători vrednici ai neamului nostru şi-au plecat genunchii în faţa lui Dumnezeu. Să ne străduim ca şi noi să lăsăm în urmă ceea ce avem în prezent şi să ducem mai departe valorile creştine. Să ne rugăm lui Dumnezeu să fim biruitori asupra tuturor încercărilor. Vă transmitem binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, care, din binecuvântate pricini nu a ajuns al acest eveniment“, s-a exprimat părintele protopop Adian Chirvasă. Actorul Marius Rogojinschi, directorul Teatrului pentru copii „Vasilache“ din Botoşani, a interpretat câteva fragmente din Testamentul lui Ştefan cel Mare. După discursurile reprezentanţilor Armatei Române şi ai autorităţilor, s-a desfăşurat ceremonia depunerilor de coroane de flori la Ansamblul Monumental de la Băcăoani.