În capitolul 6 al Apocalipsei, Sfântul Ioan vede cum Iisus Hristos, reprezentat ca Miel înjunghiat, primește de la Dumnezeu un sul de hârtie pe care era scrisă judecata lui Dumnezeu, pecetluit cu 7 peceți sau sigilii, pe care le desface, El singur fiind capabil să facă aceasta. Pe măsură ce sunt deschise primele patru sigilii, își face apariția câte un călăreț, călare pe un cal colorat, care este trimis pe pământ pentru a fi executant al judecății lui Dumnezeu. Cunoscuți ca „cei patru călăreți din Apocalipsă” au generat multe dezbateri în legătură cu identitatea lor.

Primul călăreț, pe calul alb

Şi am văzut când Mielul a deschis pe cea dintâi din cele şapte peceţi, şi am auzit pe una din cele patru fiinţe zicând cu glas ca de tunet: Vino şi vezi. Şi m-am uitat şi iată un cal alb şi cel care şedea pe el avea un arc; şi i s-a dat lui cunună şi a pornit ca un biruitor ca să biruiască (Apocalipsa 6, 1-2).

De la început, trebuie să menționăm că acești călăreți sunt duhuri aflate în slujba lui Dumnezeu (cf Zaharia 6), neputând fi identificate cu vreo persoană anume din istoria lumii, iar înfățișarea lor nu este decât un simbol al misiunii pe care o îndeplinesc. În al doilea rând, după cum vom vedea din misiunea lor, dar și din motivele celorlalte pedepse divine care le vor urma, ei sunt trimiși către cei păcătoși, de unde tragem concluzia că adevărații slujitori ai lui Dumnezeu nu vor fi afectați. Primul călăreț reprezintă o putere cuceritoare căreia nimeni nu-i poate rezista (Matei 24:3-6). Această persoană are aparența lui Hristos, fiind foarte asemănător călărețului din capitolul 19 al Apocalipsei, care este clar identificat cu Hristos, dar el nu este Hristos, ci vine ca un înșelător. Mulți comentatori l-au identificat pe acest călăreț cu Antihristul, însă acest lucru nu poate fi veridic, deoarece Scriptura nu precizează niciodată aceasta. Antihristul este descris, în Apocalipsa 13, ca om. În Zaharia, capitolul 6 unde este descrisă o vedenie asemănătoare celei din Apocalipsă, se spune că acei cai sunt ființe care aparțin domeniului spiritual, fiind slujitori ai lui Dumnezeu, care coboară din cer. În plus, Antihristul vine din Adânc. În Apocalipsă, ni se spune de două ori că duhul fiarei, care va locui în Antihrist, vine din Adânc.

 Calul era considerat o mașină de război în timpurile biblice. Albul simbolizează neprihănirea și sfințenia. Arcul, menționat fără referire la săgeți, nu desemnează, așa cum sugerează mulți, că acel călăreț este în mijlocul unui demers de cucerire pașnică, prin diplomație și fără vărsare de sânge. Deoarece arcul este frecvent folosit în Sfânta Scriptură, ca simbol al vânătorii sau al războiului. Chiar și atunci când este menționat singur, fără referire la săgeți, tot simbolizează cucerirea violentă (de exemplu, Isaia 41, 2: Cine i-a dat în stăpânire neamuri şi i-a supus regi? Cu sabia lui în pulbere îi preface, şi cu arcul ii risipeşte ca pe pleava cea măruntă). El are, de asemenea, o coroană. În mod evident, Dumnezeu i-a dat această coroană, deoarece Dumnezeul suveran este singurul care poate da conducătorilor autoritatea de a conduce (Nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite - Romani 13, 1).

Capitolul 24 al Evangheliei după Matei cuprinde un pasaj paralel celui din Apocalipsa 6, unde Domnul Iisus îi descrie pe cei patru călăreți: Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi. Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul. Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri. Dar toate acestea sunt începutul durerilor. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu (Matei 24, 4-9).

Astfel, primul călăreț este un spirit al religiei false condusă de lideri care pretind a fi Hristos sau a veni în numele lui Hristos, înșelându-și adepții.

Călărețul al doilea și calul roșu ca focul

Şi când a deschis pecetea a doua, am auzit, zicând, pe a doua fiinţă: Vino şi vezi. Şi a ieşit alt cal, roşu ca focul; şi celui ce şedea pe el i s-a dat să ia pacea de pe pământ, ca oamenii să se junghie între ei; şi o sabie mare i s-a dat (Apocalipsa 6, 3-4).

Calul roșu simbolizează vărsarea de sânge și războiul. Călărețul acestui cal primește puterea de a lua pacea de pe pământ și, mai mult, de a provoca pe oameni să se ucidă unii pe alții. Sabia mare reprezintă autoritatea de a ucide oameni. Cert este că așa a fost dintotdeauna, de-a lungul istoriei. Din 1496 î. Hr. până 1861 d. Hr. lumea a cunoscut 3130 de ani de război și doar 227 de ani de pace. În ultimii 400 de ani, națiunile europene au semnat mai mult de 8.000 de tratate de pace. În secolul al XX-lea, 8,5 milioane de oameni au murit în Primul Război Mondial și 22 de milioane au murit în Al Doilea Război Mondial.

Chiar dacă este alarmant, Scriptura ne avertizează că acest lucru nu este începutul sfârșitului lumii, ci doar preludiul care conduce la Ziua Domnului: Iar când veţi auzi de războaie şi de răzmeriţe, să nu vă înspăimântaţi; căci acestea trebuie să fie întâi, dar sfârşitul nu va fi curând (Luca 21, 9). Astfel, al doilea călăreț este un spirit al războiului, care umple pământul cu vărsare de sânge, până la momentul sfârșitului vremurilor.

Al treilea călăreț și calul negru

Şi când a deschis pecetea a treia, am auzit pe a treia fiinţă, zicând: Vino şi vezi. Şi m-am uitat şi iată un cal negru şi cel care şedea pe el avea un cântar în mâna lui. Şi am auzit, în mijlocul celor patru fiinţe, ca un glas care zicea: Măsura de grâu un dinar, şi trei măsuri de orz un dinar. Dar de untdelemn şi de vin să nu te atingi (Apocalipsa 6, 5-6).

Calul negru simbolizează doliul și frica. Acest călăreț poartă în mână o balanță, care era folosită pentru a cântări cerealele. Acest lucru implică faptul că produsele alimentare de bază vor trebui să fie cântărite și raționalizate cu grijă, deoarece, așa cum este în general valabil, lipsa și foametea urmează războiului.

Așadar, al treilea călăreț aduce foamete în lume. Măsura de grâu era echivalentul cantității medii de pâine pe care un om o mânca într-o zi, în timp ce un dinar era plata medie pentru o zi de lucru. Deci, ideea care reiese de aici este aceea că un om nu va putea câștiga decât pâinea suficientă pentru o persoană, nimic mai mult, făcându-l incapabil să-și hrănească familia.

Al patrulea călăreț și calul galben-vânăt

Şi când a deschis pecetea a patra, am auzit glasul fiinţei a patra, zicând: Vino şi vezi. Şi m-am uitat şi iată un cal galben-vânăt şi numele celui ce şedea pe el era: Moartea; şi iadul se ţinea după el; şi li s-a dat lor putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabie şi cu foamete, şi cu moarte şi cu fiarele de pe pământ (Apocalipsa 6, 7-8).

Din termenul grecesc care definește culoarea calului, anume „chloros”, derivă denumirea substanței chimice pe care o numim „clor”, ceea ce ne ajută să înțelegem mai bine coloritul acestui cal, care seamănă cu cel al unui cadavru. Prezența iadului în imediata sa apropiere arată faptul că cei omorâți de al patrulea călăreț sunt destinați a ajunge acolo, adică ei fac parte dintre oamenii păcătoși, care nu-L recunosc pe Hristos drept Mântuitor.

Cei patru călăreți, instrumente ale pedagogie divine

O precizare foarte importantă este aceea că toți acești călăreți aduc moartea, în forme diferite, doar asupra unui sfert din populația pământului. Această distincție este importantă, deoarece mulți dintre comentatori ai vremurilor de pe urmă văd acești călăreți ca aducând moartea și distrugerea întregii planete. De asemenea, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că toate aceste pedepse care vin asupra pământenilor, ca manifestare a judecății divine, au un accentuat caracter pedagogic. Prin faptul că Dumnezeu nu permite afectarea decât a unei părți din populație, trebuie să vedem răgazul pe care îl acordă celor rămași în viață de a se pocăi și de a se întoarce din căile lor păcătoase. Dacă cercetăm pasajul din 3 Regi 8, 33-39, vedem că toate forțele distructive ale călăreților, adică războiul, foamea, bolile, moartea, nu sunt decât pedepse pe care omul și le atrage în momentul în care uită de Dumnezeu și se închină idolilor. Însă ele încetează imediat ce omul se pocăiește.

De efectul pedagogic al acestor pedepse divine ne dă mărturie cartea Apocalipsei, mărturisind faptul că ele nu au reușit să obțină efectul dorit: Dar ceilalţi oameni care nu au murit de plăgile acestea, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se mai închine idolilor de aur şi de argint şi de aramă şi de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de fermecătoriile lor, nici de desfrânarea lor, nici de furtişagurile lor (Apocalipsa 9, 20-21). Iar în alt loc se arată clar că oamenii au conștiința pedepsei divine, dar se mulțumesc să hulească, în loc să se îndrepte: Şi oamenii au fost dogoriţi cu mare arşiţă şi au hulit numele lui Dumnezeu, Care are putere peste urgiile acestea, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă (Apocalipsa 16, 9).