Colectă pentru ajutorarea creștinilor sirieni

Patriarhia Română

Colectă pentru ajutorarea creștinilor sirieni

Patriarhia Română va organiza, la sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai, o colectă în bani pentru ajutorarea creștinilor sirieni aflați în suferință. Hotărârea a fost luată în ultima ședință a Sfântului Sinod al Bisericii noastre.

„Prin această colectă, noi exprimăm o solidaritate concretă față de creștinii care își păstrează identitatea creștin ortodoxă străveche cu cel mai scump tribut, propria viață, suferințele și viitorul copiilor lor. La fel de important este ca la rugăciunile noastre să îi avem permanent în inima noastră pe frații noștri creștini din Siria, precum și pe cei din celelalte țări din Orientul Mijlociu care au atât de mult de suferit în perioada aceasta. Religia cea mai persecutată în ultima vreme este cea creștină. După statisticile organizațiilor mondiale care se ocupă de apărarea și promovarea libertății de conștiință reiese clar că 80% dintre cei care suferă din motive religioase sunt creștinii”, după cum a declarat pentru Trinitas Tv Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal și secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Biserica Ortodoxă Siriană este una dintre cele mai vechi biserici creștine. Unii dintre ortodocșii de aici mai folosesc încă aramaica, limba în care a vorbit Mântuitorul. Potrivit sondajelor, anul trecut, în Siria, au fost înregistrate mai multe cazuri de creştini ucişi pentru credinţa lor decât totalul mondial în 2012.

„Creștinii în general locuiesc în două regiuni compacte: în așa numita Vale a creștinilor unde trăiesc aproximativ 1 milion de creștini și în Damasc, și împrejurimi. Din păcate, zona care este ocupată de insurgenți din apropierea Damascului se învecinează tocmai cu satele locuite de creștinii ortodocși”, a mai spus Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.

În anul 2009, Patriarhia Română a numit pentru comunitatea ortodocșilor români din Damasc un preot misionar.

„Prin binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, sfătuindu-ne, am hotărât ca să se suspende slujirea permanentă pe care am început-o în anul 2009 și vom merge periodic dacă situația ne permite. Însă, de la sărbătoarea Crăciunului din 201,1 când am fost ultima dată la Damasc, nu am mai putut ajunge spre a sluji acolo. Pe de o parte, din cauza situației, însă chiar dacă am fi ajuns și am fi cerut Patriarhiei Antiohiei să ne sprijine să ajungem nu am fi avut practic cui să slujim, deoarece cei mai mulți dintre românii care făceau parte din comunitate s-au reîntors la rudele din țară sau în alte părți ale lumii unde au avut cunoscuți”, a mărturisit Pr. Gheorghe Costea, preotul comunităților românești din Siria și Liban.

Colecta în bani va fi organizată în bisericile şi mănăstirile din Patriarhia Română în primele trei duminici după sărbătoarea Sfintelor Paşti (27 aprilie, 4 şi 11 mai).

(Sursa: basilica.ro)