1. Sexualitatea umană este o trăsătură biologică obiectivă care se exprimă numai în două moduri: „XY” și „XX” sunt markerii genetici ai masculinității, respectiv ai feminității – și nu ai unei probleme genetice. Ființa umană este genetic programată să fie concepută fie de gen masculine, fie de gen feminin. Sexualitatea umană este intrinsec binară, cu scopul evident de a ne reproduce și contribui la propășirea speciei. Acest principiu este evident prin sine. Tulburările extrem de rare care apar în procesul dezvoltării sexuale (DSD – Disorder of Sex Development), printre care se numără și feminizarea testiculelor sau hiperplazia adrenală congenitală, sunt toate deviații identificabile din punct de vedere medical de la norma binară a sexualității și sunt în mod just recunoscute ca defecte genetice. Persoanele care suferă de astfel de tulburări nu reprezintă un al treilea sex [1].
2. Nimeni nu se naște cu o identitate de gen. Toți ne naștem cu un sex biologic. Genul (conștientizarea și sensul sinelui ca masculine sau feminin) este un concept sociologic și psihologic, nu unul obiectiv biologic. Nimeni nu se naște cu percepția de sine ca bărbat sau femeie; aceasta se dezvoltă în timp și, ca orice proces de dezvoltare, poate fi alterat de percepțiile subiective ale copilului, de relațiile pe care le stabilește, de experiențele negative pe care le-a avut din frageda copilărie. Cei care spun că au „un sentiment că ar fi de sex opus” sau se identifică a se situa „undeva între” nu reprezintă un al treilea sex. Aceștia rămân bărbați biologici, respectiv femei din punct de vedere biologic [2, 3, 4].
3. Convingerea unei persoane că este ceea ce de fapt nu este reprezintă cel mult un semn de gândire confuză. Când un băiat sănătos din punct de vedere biologic crede că este fată, sau o fată sănătoasă din punct de vedere biologic se crede băiat, există o problemă psihologică de factură obiectivă, iar aceasta se găsește în mintea, nu în organismul respectivei persoane și de aceea trebuie tratată ca atare. Acești copii suferă de tulburare de identitate de gen (disforie de gen). Inițial denumită Tulburare de Identitate de Gen, aceasta este recunoscută ca tulburare mintală în cea mai recentă ediție a Manualului de Diagnostic și Statistică al Asociației Americane de Psihiatrie (DSM-V).5 Psihodinamica și teoriile despre învățarea socială a tulburării de identitate de gen nu au fost niciodată contrazise științific [2, 4, 5].
4. Pubertatea nu este o boală, iar blocarea ei cu hormoni poate fi periculoasă. Hormonii de blocarea pubertății induc absența pubertății, o stare – reversibilă sau nu – care este în mod fundamental una de boală. Hormonii inhibă creșterea și fertilitatea la un copil care până atunci era sănătos din punct de vedere biologic [6].
5. Conform DSM-V, până la 98% din băieții care se simțeau confuzi în legătură cu genul lor și până la 88% din fetele aflate în aceeași situație sfârșesc prin a-și accepta sexul biologic după ce trec în mod natural prin perioada de pubertate [5].
6. Copiii care apelează la blocatori de pubertate pentru a întruchipa sexul opus vor avea nevoie de hormoni sexuali masculini sau feminini și în adolescența târzie. Hormonii (testosteron, respectiv estrogen) sunt asociați cu riscuri mari de sănătate, printre care și hipertensiunea arterială, cheagurile de sânge, atacurile cerebrale și cancerul [7, 8, 9, 10].
7. Rata sinuciderilor este de 20 de ori mai mare în rândul adulților care folosesc astfel de hormoni și trec printr-o operație de schimbare de sex – chiar și în Suedia, una dintre țările cele mai prietenoase față de persoanele LGBTQ [11]. Cât de iubitoare și rațională este o persoană care condamnă copiii la un astfel de destin știind că, după pubertate, 88% din fetele și 98% din băieții care au această problemă sfârșesc prin a accepta realitatea și își (re)dobândesc starea de sănătate mintală și fizică?
8. A-i face pe copii să creadă că este normal și sănătos să-și asume întreaga viață un rol de sex opus cu ajutorul operațiilor și tratamentului chimic reprezintă abuzarea copilului. Ratificarea disonanței de gen ca ceva normal în sistemul public de educație și prin diverse politici publice va face și mai confuzi copiii și părinții și va determina tot mai mulți copii să se prezinte la „clinicile de gen”, pentru a primi medicamente de blocare a pubertății. Aceasta va conduce la rândul său la „alegerea” unei vieți în care vor primi hormoni de ambele sexe, care de altfel și sunt considerați cancerigeni și toxici, și, probabil la luarea în calcul, ca tineri adulți, a unei operații inutile de mutilare a unei părți sănătoase a organismului lor.

Dr. Michelle A. Cretella
Președintele Colegiului American al Medicilor Pediatri

Dr. Quentin Van Meter
Vicepreședintele Colegiului American al Medicilor Pediatri
Pediatru Endocrinolog

Dr. Paul McHugh
Profesor de psihiatrie cu gradul de University Distinguished Service la Facultatea de Medicină „Johns Hopkins” și fost psihiatru-șef la Spitalul „Johns Hopkins”

Clarificări adăugate în urma întebărilor primite referitoare la punctele 3 și 5 de mai sus:

Referitor la punctul 3: „Unde spun APA și DSM-V că disforia de gen este o tulburare mintală?”

Asociația Americană de Psihiatrie (APA) a publicat a cincea ediție a Manualului de Diagnostic și Statistică (DSM-V). APA afirmă că cei care sunt tulburați și incapacitați de disforia de gen întrunesc definiția unei tulburări mintale. Colegiul nu cunoaște nicio scriere medicală care să ateste existența unui copil cu disforie de gen care cere să-i fie administrați hormoni de blocare a pubertății și care să nu fie semnificativ tulburat de gândul trecerii prin procesul normal și sănătos al pubertății.

Din lista de diagnostic publicată în DSM-V (DSM-V fact sheet):
„Elementul critic al disforiei de gen este prezența unei suferințe semnificative din punct de vedere clinic asociată acestei condiții.”
„Această condiție produce suferință semnificativă din punct de vedere clinic sau incapacitare socială, ocupațională sau a altor arii de funcționare a persoanei.”

Referitor la punctul 5: „De unde rezultă din DSM-V rata de remediere a disforiei de gen?”

La pagina 455 din DSM-V, la „Disforia de gen fără o tulburare de dezvoltare sexuală”, se afirmă: „Rata de persistență a disforiei de gen din copilărie la adolescență și vârsta adultă diferă. La persoanele născute cu sex masculin, persistența variază între 2,2% și 30%. La persoanele născute cu sex feminin, persistența se situează între 12% și 50%.” Matematica simplă ne permite să calculăm la băieți: rezolvarea apare în până la 100% – 2.2% = 97.8% din cazuri (aprox. 98% din băieții confuzi în legătură cu masculinitatea lor). La fel pentru fete: rezolvarea apare în până la 100% – 12% = 88% din fetele confuze în legătura cu feminitatea lor

Bilanț: Adversarii noștri promovează un nou standard, nefundamentat științific, pentru îngrijirea copiilor care manifestă o anumită condiție psihologică (disforia de gen), condiție care, în mod normal, s-ar rezolva după pubertate pentru marea majoritate a acestor pacienți. Mai precis, ei recomandă: încurajarea la copii a gândurilor care vin în contradicție cu realitatea fiziologică; castrarea chimică a acestor copii înainte de pubertate cu antagoniști de hormoni eliberatori ai gonadotropinelor (GnRH) – blocatori de pubertate care produc infertilitate, inhibă creșterea, reduc densitatea osoasă și al căror impact asupra dezvoltării creierului rămâne încă necunoscut – și, în cele din urmă, sterilizarea permanentă, cu ajutorul hormonilor de sex opus, a acestor copii înainte ca ei să împlinească 18 ani. (…)

Sursa: stiripentruviata.ro