Colegiul Sfântul Nicolae a îmbrăcat veșminte noi pentru oaspeți
Miercuri seara, 26 februarie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a binecuvântat lucrările de renovare efectuate în ultimele luni la cantina și recepția Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași. Aceste spații, dedicate studenților teologi, precum și celor în căutare de tihnă și de o masă caldă, au fost modernizate și reamenajate pentru a oferi celor care calcă pragul comunității o experiență ospitalieră deosebită.
Tot cu acest prilej, recepția Colegiului a fost împodobită cu o icoană nouă a ocrotitorului comunității, Sfântul Nicolae”, care a fost sfințită la final de Părintele Mitropolit.
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această sfântă rugăciune, Sfântul Ierarh Nicolae, prin rugăciunea sa la Domnul, să-i ocrotească pe studenții găzduiți aici, pe cei care ostenesc aici, pe oaspeții care sunt cazați aici pentru o noapte sau mai multe, să fie pacea Domnului și asupra celor care vin și se hrănesc aici zi de zi. Prin lucrarea care s-a săvârșit, casa aceasta a devenit mai primitoare, mai ospitalieră. E bine ca, din când în când, lucrurile să se înnoiască, pentru că trecerea timpului își pune amprenta, iar acest spațiu trebuie să fie spre bucuria oaspeților. Cine intră pe această ușă, să simtă că intră într-o biserică. Să ofere tot ceea ce oferă o casă obișnuită de oaspeți sau de studenți, sau un loc pentru agapă, dar în același timp, cât se poate, să simtă că a intrat într-un alt loc, unul mai cald, mai deschis, mai cuprinzător. Să ne facem datoria față de cei care îl caută pe Dumnezeu sau care nu îl caută, dar întâlnesc acest spațiu, o icoană, personalul de la recepție care are inima deschisă, toți cei care servesc, să se simtă că sunteți sacerdoți, adică slujiți într-o altă manieră decât o face preotul la altar, dar tot o slujire arătată către Dumnezeu, prin intermediul celor care intră aici, a transmis Înaltpreasfințitul Părinte Teofan angajaților și studenților de la Colegiu.
IPS Părinte Teofan ne-a făcut bucuria de a binecuvânta întregul nostru demers, schimbările făcute și direcția spre care înaintăm. În fond, ospitalitatea este unul dintre domeniile cele mai apropiate de valorile creștine. Corectitudine, integritate, generozitate și, mai presus de toate, valorizarea oaspeților. Ospitalitatea este plină de umanitate și umanitatea se reflectă și prin ospitalitate, ea derivă din iubirea creștină. Părintele Mitropolit a avut cuvinte de apreciere și încurajare pentru noi, ceea ce ne-a bucurat și motivat. După rugăciunea comună, a urmat o masă la care am împărtășit experiența transformărilor operaționale și viziunea următorilor pași, ne-a declarat Lorin Drăgan, referent pe dezvoltare în cadrul comunității Sfântului Nicolae.
Din 2013, în slujba Bisericii
Pus sub grija Sfântului ocrotitor al copiilor, Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași respiră aerul unei comunități ce amintește de familie, de casă. Duhul de familie este dat de deschidere, de căldură, de calm, de înțelegere, aceste elemente reprezentând punctele cheie ale duhului acestei comunități. Instituția este structurată în jurul nevoii de formare a viitorilor preoți ai Bisericii. Ea nu doar oferă ospitalitate pentru trup ci și pentru suflet, rațiunea principală fiind acea legată de nevoia Bisericii de a avea preoți bine pregătiți, familiarizați adică cu practica pastorală complexă a unei Bisericii vii din secolul XXI.
În cadrul Colegiului funcționează un restaurant cu servire rapidă deschis tuturor ieșenilor și vizitatorilor. Sala de mese se află pe strada Agatha Bârsescu, nr. 9, și funcționează de luni până vineri între orele 11.00-17.00.