Colegiul „Sfântul Nicolae“ şi-a redeschis porţile

Educaţie

Colegiul „Sfântul Nicolae“ şi-a redeschis porţile

Luni, 26 septembrie 2016, în Sala Festivă a Colegiului „Sfântul Nicolae“ din Iaşi a avut loc deschiderea oficială a anului universitar 2016-2017.

Luni, 26 septembrie 2016, în Sala Festivă a Colegiului „Sfântul Nicolae“ din Iaşi a avut loc deschiderea oficială a anului universitar 2016-2017. Evenimentul a debutat cu un cuvânt de bun venit adresat de către părintele consilier Hrisostom Rădăşanu  noilor membri, discurs în care a vorbit despre conceptul de „colegiu“, precum şi despre importanţa Colegiului „Sfântul Nicolae“ în mediul  studenţesc ieşean. În continuare, d-l Valentin Iulian Ţoc, directorul instituţiei, alături de echipa de organizare, a prezentat primii paşi pe care orice membru trebuie să-i parcurgă pentru a se integra şi a se dezvolta în comunitatea Colegiului.

Noutatea de anul acesta o reprezintă Căminul de fete al Colegiului „Sfântul Nicolae“, care este localizat în curtea Catedralei Mitropolitane şi care este alcătuit din 20 de studente ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, ce au dovedit, în urma unui interviu, că au principii comune cu cele ale Colegiului. Acestea vor lua parte în mod practic la toate activităţile ce se vor desfăşura în anul universitar 2016-2017.

„Săptămâna valorilor“, aşa cum e numită în colegiu această săptămână, va continua până vineri, 30 septembrie, programul variat propunând şi un teambuilding pentru cei 110 membri, care presupune în primul rând cunoaşterea şi acomodarea prin joc. 

Citește despre: