Colo sus la răsăritu

Colinde

Colo sus la răsăritu

Și de-acum până-n vecie
Și de-acum până-n vecie
Hristoase, mărire Ție,
Hristoase, mărire Ție!

Colo sus, la răsăritu
Este un măr mare înfloritu
Cu crengile la pământu
Și cu merele de-argintu.
 
Iar sub măru ce mirare,
Iar sub măru ce mirare!
Era masă de mătasă,
Era masă de mătasă.
 
La masă cine ședeare?
La masă cine ședeare?
Ședea' bunul Dumnezău,
Sfântu Petru și Ioanu.
 
La sfatile Domniloru
Șade-un călugăr bătrânu,
Iar călugăru' plângeare,
Dumnezău așa-i grăiare:
 
Taci, călugăre, nu plânge,
Că eu ție drept ți-o zice:
Viața veacului va fire
Și Pământu s-o sfârșire
 
Când o da fecioru-n tată
Și fata o da în mamă,
Când s-o minți domn pe Domnu
Și n-o crede om la omu.
 
Și de-acum până-n vecie
Și de-acum până-n vecie
Hristoase, mărire Ție,
Hristoase, mărire Ție!