Câțiva preoți români din regiunea Cernăuți au săvârșit astăzi slujba parastasului la locul masacrului, iar începând cu ora 17, cei uciși atunci au fost pomeniți în cadrul evenimentului comemorativ care a avut loc la Mănăstirea Putna, la Portalul Memorial Golgota Neamului „Fântâna Albă”.

Au slujit părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul mănăstirii și exarh al mănăstirilor și schiturilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, părintele Mihai Cobziuc, directorul Departamentului Minorități din cadrul Sectorului Misiune Pastorală și Actualitate Creștină al Arhiepiscopiei, și clerici ai mănăstirii.

Între cei prezenți s-au numărat primarii localităților Putna și Vicovu de Sus, și membrii conducerilor Școlii Gimnaziale „Mitropolit Iacob Putneanul” din Putna și ai Liceului Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus.

După săvârșirea slujbei Parastasului, părintele arhimandrit Melchisedec Velnic a amintit împrejurările masacrului:

După semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, Uniunea Sovietică a ocupat, în 1940, Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța. Numeroși români bucovineni au fost arestați, omorâți, deportați, bisericile au început să fie închise, așa încât multe familii au început să treacă noua graniță și să vină în România. Un astfel de grup a fost cel care a căzut pradă masacrului de la Fântâna Albă – Varnița la 1 aprilie 1941, spre seară.

Atunci, circa 3.000 de români bucovineni din satele de pe Valea Siretului – Pătrăuții de Jos, Pătrăuții de Sus, Igești, Crasna, Ciudei, Budineț, Cireșu, Crăsnișoara Veche, Crăsnișoara Nouă, Bănila Moldovenească, Dăvideni, Carapciu, Cupca, Trestiana, Suceveni, Iordănești – au plecat către România, fiind deciși mai bine să moară decât să mai trăiască sub stăpânirea Uniunii Sovietice.

Cei din fruntea grupului purtau trei cruci, icoane și steaguri albe, arătând că nu doresc să facă niciun rău nimănui, ci doresc doar libertatea. Au spus autorităților sovietice că vor să plece fără să ia nimic cu ei, lăsând toată averea lor pe loc. Ajunși în apropierea graniței, au fost întâmpinați cu foc de mitraliere.

După încetarea focului, răniții rămași în viață au fost aruncați împreună cu cei morți în gropi comune. Gropile erau pregătite. Cei care au reușit să fugă au fost căutați în împrejurimi, astfel încât foarte puțini participanți au rămas în viață.

După două luni, în 13 iunie 1941, 13.000 de familii din nordul Bucovinei au fost deportate în Siberia și Kazahstan. Doar în jur de 10% dintre cei deportați au supraviețuit.

Masacrul de la Fântâna Albă nu a fost singura dată când românii din nordul Bucovinei au dorit să treacă granița și au fost uciși. Au fost numeroși cei care au murit căutând să-și împlinească dorul de a trăi liber.

După Masacrul de la Fântâna Albă, al doilea după numărul de români care și-au pierdut viața a fost masacrul de la Lunca din 6–7 februarie 1941, unde au fost împușcați peste 400 de români, majoritatea din satul Mahala.

Dar, prin numărul lor și prin faptul că totul s-a întâmplat la lumina zilei, după discuții cu reprezentanții autorităților, Masacrul de la Fântâna Albă reprezintă pe toți bucovinenii care au fost uciși pentru libertate și neatârnare.

De aceea, Fântâna Albă este rana Bucovinei, este rana tuturor românilor. Din păcate, în cei 81 de ani trecuți de atunci, ea nu s-a vindecat nici până astăzi.

În finalul cuvântului său, vorbind despre dorința de viețui după Dumnezeu și dorința de libertate a românilor de la Fântâna Albă, părintele stareț a spus: „Cine înțelege duhul libertății celei adevărate, acela înțelege ce înseamnă și credința cea adâncă, credința care ne-a ținut și ne ține. Dumnezeu să-i odihnească cu drepții și, de acolo, de sus, să întărească neamul și poporul întru răbdare și să mijlocească și pentru pace în țara vecină, ca pacea să se aștearnă peste tot, fiindcă, acolo unde este pace, acolo este și duhul lui Dumnezeu”.

În continuare, a rostit un cuvânt domnul Gheorghe Coroamă, primarul comunei Putna. „Nu trebuie să ne oprim niciodată să încercăm să aflăm adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 81 de ani, să facem o rugăciune și să aprindem o lumânare pentru cei uciși la Fântâna Albă, să-i pomenim și să nu-i dăm uitării. Mă bucur că sunt prezenți și de această dată copilașii noștri – viitorul țării, pe care trebuie să-i educăm și să-i creștem în spirit de patriotism. La rândul lor, ei sunt datori să ducă mai departe și să păstreze întotdeauna vie memoria înaintașilor noștri, care s-au sacrificat ca noi să trăim astăzi mai bine”.

Profesorul de istorie Cristian Puha, director adjunct al Liceului „Ion Nistor”, a evocat momentul când a fost prezent la comemorarea de la Fântâna Albă în urmă cu șase ani și s-a întâlnit cu unul dintre puținii supraviețuitori ai masacrului. În final a atras atenția asupra faptului că: „1 aprilie 1941 nu este menționat în manualele de Istorie. (...) Trebuie să le amintim mereu copiilor și elevilor istoria care nu se învață la școală”.

Părintele Mihai Cobziuc a atras atenția că jertfa martirilor de la Fântâna Albă rodește până astăzi. „Frații noștri români au dorit să revină la Patria-mamă și au fost uciși pe nedrept. Prin jertfa martirilor pe care îi pomenim, rămâne veșnic o legătură vibrantă între Bucovina de nord și Bucovina de sud. Să înțelegem cu toții, dar mai ales cei tineri, că datorită lor avem patria noastră, limba noastră și, mai ales, credința noastră”.

A urmat un recital de cântece și poezii susținut de Corul „Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul” format din elevi de la Școala Gimnazială „Mitropolit Iacob Putneanul” din Putna. Elevii sunt pregătiți de profesoara de muzică Mariana Maloș, cea care împreună cu alți iubitori de credință și neam au scris versurile și muzica unora dintre creațiile interpretate.

În cadrul Parteneriatului dintre Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus și Mănăstirea Putna, au prezentat un consistent program artistic elevii Grupului vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni”.

Elevii au așezat apoi florile și lumânările pe care le-au purtat în mâini la troița și în fața monumentului dedicat celor uciși.

Odihnește, Doamne, sufletele adormiților robilor Tăi, întru lumina Ta cea veșnică! (Protos. Dosoftei Dijmărescu)