Comemorarea victimelor masacrului de la Fântâna Albă
Victimele masacrului de la Fântâna Albă din anul 1941 au fost comemorate vineri, 1 aprilie 2016.
La monumentul din localitatea ucraineană, părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, împreună cu un sobor de preoți români și ucraineni, au săvârșit slujba parastasului.
Părintele Arhimandrit a precizat faptul că anul acesta au venit aici foarte mulți tineri și vârstnici care au adus câte o floare și au aprins o lumânare, dar și reprezentanți ai celor două țări.
„Zeci de preoţi din regiunea Cernăuţi, cât şi din ţară, reprezentanţi ai statului ucrainean şi ai statului român, au venit pentru pomenirea celor care au murit pe locul acesta. După slujba parastasului copiii de aici au ţinut un recital de versuri şi de texte scrise de cei care au supravieţuit masacrului de la Fântâna Albă”, a subliniat stareţul Mănăstirii Putna.
La slujbă au mai participat Consulul General al României la Cernăuți, Eleonora Moldovan și Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Dan Stoenescu.
O slujbă de pomenire a avut loc şi la troița din fața Mănăstirii Putna.
Masacrul de la Fântâna Albă a avut loc la 1 aprilie 1941. Peste două mii de români de pe Valea Siretului, care au încercat să se refugieze din Uniunea Sovietică în România, au fost atunci omorâți. Astăzi a fost Ziua națională de cinstire a memoriei românilor - victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie, instituită prin Legea 68/2011.
Sursa: basilica.ro