Comunitatea Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași și-a răsplătit voluntarii
Membrii și coordonatorii Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași au participat joi, 30 mai 2019, la cea de a V-a ediție a Galei Voluntarilor, festivitatea având loc la Hotelul Bellaria din Iași. Evenimentul și-a dorit să premieze cei mai activi și implicați voluntari ai comunitații, dar și-a propus să evidențieze și cele mai bune proiecte, aducând totodată un semn de mulțumire partenerilor care s-au remarcat pe parcursul anului universitar 2018-2019.
Printre invitați s-au numărat părintele Hrisostom Rădășanu, consilier al Sectorului învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, dimpreună cu părintele Bogdan Racu, inspector Sectorul învățământ și părintele Lucian Filip, directorul Centrului de formare continuă al Arhiepiscopiei Iașilor. De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai sponsorilor și susținătorii proiectelor pilon ale colegiului.
Membrii, coordonatorii și ostenitorii comunității Sfântului Nicolae au aplaudat la scenă deschisă pe cei mai implicați și dedicați voluntari ai colegiului, au felicitat partenerii și sprijinitorii proiectelor CSN din acest an universitar și au discutat despre viitoarele teme propune pentru anul următor. Totodată, în cadrul galei au fost prezentați viitorii coordonatori de comisie.
Coordonatorii desemnați pentru anul universitar viitor sunt: Vlăduț Ipate (Comisia Proiecte), Bogdan Carază (Comisia Liturgică), Șerban Manolea (Comisia Misionară), Toma Gania (Comisia Culturală), Alexandru Dumitrache (Comisia Timp Liber), Dănuț Iordachi (Comisia IT și Imagine), Iulian Tomeac (Comisia Administrativă).
„Astăzi este ziua în care Colegiul «Sfântul Nicolae» își aduce în față cei mai cei mai implicați voluntari, cele mai reușite proiecte și cei mai frumoși parteneri. Este ziua când ne bucurăm împreună de rezultatele muncii în direcția voluntariatului. Cu siguranță, și acest an a fost unul reușit pentru comunitatea noastră iar acest lucru nu poate decât se nu bucure. Sub binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, sub coordonarea părintelui consilier Hrisostom Rădășanu, am reușit să trecem la o altă etapă, la un alt nivel. Suntem implicați în proiecte de anvergură și acest lucru nu poate decât să ne bucure” a declarat Mircea Meriacri, directorul colegiului.
„Sunt foarte bucuros că, iată, s-a mai terminat un an, unul plin de realizări. Echipa Colegiului «Sfântul Nicolae» a reușit să aducă un proiect mare, «Iași – Capitala Tineretului», cei de la colegiu fiinda aceia care au făcut parte dintr-o echipa mult mai mare, care a făcut posibilă aducerea acestui premiu. Pe lângă acestea, o multitudine de evenimente, de înaltă calitate și foarte miezoase. Zic miezoase pentru că din acestea, studenții învață să se hrănească. Evenimentele din cadrul Colegiului «Sfântul Nicolae» sunt gândite pentru a oferi o anumită perspectivă dar a oferi și o hrană unui tineret care, din când în când, este tentat de ispite de-a dreapta sau de-a stânga, și care, iată, reușește să-și descopere această dimensiune extraordinară a entuziasmului, dublat de o anumită competență și calitate a slujirii în cadrul Bisericii sau în cadrul lărgit al societății, astfel încât, pe de o parte să se simtă bucuroși iar pe de altă parte, să simtă că fac parte dintr-o comunitate cu sens, cu conținut și cu direcție” ne-a spus părintele consilier Hrisostom Rădășanu.
Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași – din 2013 în slujba Bisericii, formând studenții teologi
Gala Voluntarilor Colegiului „Sfântul Nicolae” încununează misiunea voluntarilor la apropierea fiecărui sfârşit de an universitar, scopul principal al acesteia fiind promovarea voluntariatului ca activitate formativă în rândul tinerilor studenți teologi. Comunitatea academică este structurată în jurul nevoii de formare a viitorilor preoți ai Bisericii. Ea nu doar oferă ospitalitate pentru trup ci și pentru suflet, rațiunea principală fiind acea legată de nevoia Bisericii de a avea preoți bine pregătiți, familiarizați cu practica pastorală complexă a unei Bisericii vii din secolul XXI. Fiecare membru face parte dintr-o comisie dintre cele șapte existente (liturgică, misionară, culturală, timp liber, imagine și comunicare media, administrativă, proiecte) condusă de către un coordonator și un secretar, aleși dintre membrii comisiei.