Concert aniversar la Biserica „Sfântul Nectarie” din Iaşi

Arhiepiscopia Iaşilor

Concert aniversar la Biserica „Sfântul Nectarie” din Iaşi

Corul Bisericii „Sfântul Nectarie” din Iaşi a susţinut ieri, 26 noiembrie 2017, concertul aniversar de cântece patriotice și colinde tradiționale, intitulat "Sus inima, români!".

Evenimentul a avut loc în Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie” din cartierul ieşean Alexandru cel Bun şi s-a bucurat de prezenţa a sute de credincioşi veniţi din tot oraşul. Moderatorul manifestării a fost Vlad Condrea, redactor la redacţia din Iaşi a Radio TRINITAS al Patriarhiei Române. Concertul a marcat împlinirea celor 12 ani de activitate artistică neîntreruptă a corului Bisericii "Sfântul Nectarie“, dirijat de prof. Ana-Maria Dumitru. Acesta a fost dedicat împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire (2018). Părintele paroh Petrică Lehaci a felicitat Corul „Sfântul Ierarh Nectarie” pentru repertoriul susţinut şi a subliniat importanţa cunoaşterii istoriei poporului român şi cinstirii memoriei înaintaşilor. „Dacă este credinţă în Dumnezeu este şi jertfă. Suntem recunscători Sfântului Ierarh Nectarie pentru că a adunat acest grup de tineri în biserică. Dacă ziua de 1 Decembrie este una de suflet, a tuturor românilor, personal, îmi doresc ca România Mare să se reîntregească. Patriotismul nu este suficient întâlnit în ţara noastră, acesta fiind şi motivul pentru care Biserica îl promovează atât prin cinstirea eroilor, cât şi prin astfel de concerte patriotice”, a spus părintele paroh.

Citește despre: