Concert caritabil pentru copiii nevoiași din comuna Costuleni, la Catedrala Mitropolitană din Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

Concert caritabil pentru copiii nevoiași din comuna Costuleni, la Catedrala Mitropolitană din Iași

Sâmbătă, 21 decembrie, începând cu ora 19:00, la Catedrala Mitropolitană din Iași va avea loc un concertul caritabil de colinde intitulat: „Și tu poți fi Moș Crăciun! Dăruiește un Zâmbet!”. Fondurile și colectele adunate vor ajunge la copiii nevoiași din satele comunei Costuleni.

Decembrie este luna cadourilor, dar și un bun prilej de a aduce un strop de bucurie pe chipurile celor aflați în nevoi. La asta s-au gândit și membrii corului „Licuricii”, al Școlii Gimnaziale Costuleni, coordonat de profesorul de religie Cornel Mădălin Radu.

Aceștia vor organiza un concert caritabil de colinde intitulat: „Și tu poți fi Moș Crăciun! Dăruiește un Zâmbet!”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 21 decembrie, începând cu ora 19:00, la Catedrala Mitropolitană din Iași. Fondurile și colectele adunate vor ajunge la copiii nevoiași din satele comunei Costuleni (Cozia, Costuleni, Covasna și Hilița).

„Invităm ieșenii să ia parte la concertul de colinde susținut de Corul „Licuricii. Cei care doresc să facă o faptă bună în pragul Sfintelor Sărbători pot contribui cu hăinuțe, jucării, alimente și bănuți. Beneficiarii acțiunii filantropice au vârste cuprinse între 6 și 15 ani”, ne-a transmis profesorul Cornel Mădălin Radu.

Citește despre: