Concert de cântece patriotice şi colinde, la Iaşi
Corul Bisericii „Sfântul Nectarie“ din Iaşi a susţinut duminică, 6 decembrie 2015, un concert de cântece patriotice şi de colinde tradiţionale româneşti, cu prilejul împlinirii a zece ani de existenţă.
Părintele paroh Petrică Lehaci a mărturisit că a fost deosebit de emoţionat în timpul repertoriului, exprimându-şi mulţumirea pentru concertul susţinut de corul Bisericii „Sfântul Nectarie“ din Iaşi. „Anul acesta, în cadrul concertului aniversar, am ales să bucurăm sufletele credincioşilor cu numeroase colinde mai noi, dar şi complexe. La finalul concertului, am cântat împreună cu mulţimea de oameni «O, ce veste minunată!», pregustând astfel marele praznic al Naşterii Domnului de care ne apropiem“, a relatat Ana-Maria Dumitru, dirijoarea corului. Corul Bisericii „Sfântul Nectarie“ din Iaşi a fost înfiinţat în luna noiembrie a anului 2005 de Ana-Maria şi Radu Dumitru, prin purtarea de grijă a părintelui paroh Petrică Lehaci. Este format din aproximativ 27 de persoane, majoritatea fiind angajaţi ai Filarmonicii de Stat Moldova Iaşi şi ai Operei Naţionale Române din Iaşi, dar şi absolvenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi.