Concert de muzică bizantină, la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău

Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei

Concert de muzică bizantină, la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău

Corul bizantin „Sfântul Ioan Damaschin” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a susținut, duminică seară, 24 aprilie 2016, un concert de muzică psaltică, la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din Buzău. Repertoriul a cuprins cântări bisericești specifice Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, dar mai ales Săptămânii Sfintelor Pătimiri.

La eveniment a participat Chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, alături de numeroși buzoieni, iubitori ai muzicii de tradiție bizantină.

„În această seară, după slujba Deniei, care ne-a introdus deja în atmosfera Săptămânii Mari, Corul de muzică bizantină «Sfântul Ioan Damaschin» ne-a oferit tuturor un regal de Florii, înțeles ca o smerită ofrandă îndreptată, deopotrivă, spre Dumnezeu și spre dumneavoastră, dreptcredincioșii creștini, care ați ales să mai zăboviți o oră în Catedrala arhiepiscopală, pentru a asculta acest buchet de cântări specifice perioadei Postului Sfintelor Paști. Grație cântărilor minunate, interpretate cu atâta sensibilitate de tinerii noștri psalți, vi s-a anticipat, deja, ceea ce frățiile voastre veți auzi la deniile din zilele următoare, când, cu sufletul zdrobit de durere, Îl vom urma și noi, cu ochii minții, pe Mântuitorul Hristos, aflat pe drumul Crucii și al Învierii.

Toate cântările alcătuite de marii imnografi ai Bisericii sugerează aceste trăiri ale creștinilor adevărați, care nu doar comemorează ceea ce s-a întâmplat în urmă cu aproape 2000 de ani, ci trăiesc în sufletul lor ceea ce au trăit contemporanii Mântuitorului, îndeosebi, Sfinții Săi ucenici și Apostoli, Preacurata Sa Maică și femeile mironosițe, ceea ce au trăit și mărturisit mai târziu mucenicii, ierarhii, drepții și cuvioșii părinți, prin fapte concrete, dar mai ales prin jertfirea vieții pământești pe altarul slujirii Bisericii lui Hristos. Așadar, cu bucurie sfântă și cu gândul la dramatismul evenimentelor evocate și reactualizate duhovnicește în slujbele speciale din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, ne continuăm călătoria începută acum șase săptămâni, știind că drumul va fi mai anevoios, dar că, la capătul lui, ne așteaptă, cu brațele deschise, Hristos Cel răstignit și înviat, pentru a ne împărtăși lumina Sfintei Sale Învieri”, a menționat Înaltpreasfinția Sa, în cuvântul rostit la finalul concertului.

Corul bizantin „Sfântul Ioan Damaschin”, dirijat de arhid. prof. Alexandru Bârsan, a luat ființă în septembrie 2013, fiind format din 22 de membri: diaconi, psalți și elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău.

Sursa: arhiepiscopiabzvn.ro

Citește despre: