Concert de muzică bizantină la Iaşi

Arhiepiscopia Iaşilor

Concert de muzică bizantină la Iaşi

La Biserica "Sfântul Sava" din Iaşi va avea loc duminică, 26 aprilie 2015, de la ora 19:00, Concertul de muzică bizantină "Lumina Învierii" al Grupului psaltic "Byzantion" din Iaşi.

În deschiderea evenimentului, Grupul psaltic "Filomelos" din Oneşti va susţine un repertoriu de cântări religioase. Potrivit organizatorilor, evenimentul reprezintă "un gând de mângâiere" pentru frații creștini din Siria, care suferă de pe urma prigoanei anticreştine. În acelaşi timp, cele două formaţii corale vor cânta în faţa publicului pentru a aduce un omagiu arhidiaconului Sebastian Barbu-Bucur, mutat la Domnul în prima zi a lunii aprilie 2015. Grupul psaltic „Byzantion“ fost înfiinţat în anul 1997 şi a participat până în prezent la numeroase festivaluri de muzică religioasă, simpozioane internaţionale de muzică bizantină, la sărbători ale mănăstirilor sau parohiilor ortodoxe din ţara noastră, dar şi din Franţa, Italia, Polonia, Grecia, Belgia, Luxemburg şi Germania.

Citește despre: