Concert de pricesne la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Concești
Duminică, 28 aprilie, în biserica Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Concești, Protopopiatul Darabani, județul Botoșani, a avut loc Concertul prepascal de pricesne și cântări religioase specifice Postului Mare, intitulat sugestiv „Duminica la Florii”.
În cadrul evenimentului au cântat Grupul vocal „Datina străbună” al Școlii Gimnaziale „Dimitrie Pompeiu” din Broscăuți, coordonat de prof. Marilena Ciucur, Corul de copii și tineri al Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Concești, coordonat de pr. Alin Constantin Aroșoaie, Corul „Haris” al Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, dirijat de prof. Răzvan Sarafim, Sorina Avasiloaei și Denisa Georgiana Sănduleac.
„O duminică a Floriilor cu adevărat specială, cu o încărcătură spirituală și emoțională intensă, pe care am trăit-o cu bucurie alături de oamenii dragi de la mine din sat, oameni minunați pe care îi admir și respect pentru toată implicarea și susținerea lor”, a declarat interpreta Denisia Georgiana Sănduleac.
„O bucurie să fiu părtașă la un eveniment așa frumos într-o perioadă atât de semnificativă pentru creștini! Mulțumim pentru implicare și dăruire!”, a mărturisit Sorina Avasiloaei.