Concert extraordinar de colinde - Corala bărbătească „CVARTSON”
Luni, 17 decembrie 2018, Corala bărbătească „Cvartson” va susține Concertul extraordinar de colinde, începând cu ora 19.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași. În cadrul evenimentului, este invitat solistul Adrian Sîrbu, la pian Paul Pintilie, prezentatorul concertului fiind Ovidiu Lazăr.
În cadrul Concertului extraordinar de colinde, Corala „Cvartson” va interpreta lucrări și colinde din repertoriul compozitorilor C. Andrei, F. Biebl, T. Brediceanu, P. Constantinescu, Gh. Cucu, Gh. Danga, A. Ramirez, G. Popescu, I Popescu-Runcu, B. Schimdt, E. Whitacre și J. Tavener. Totodată, soliști în cadrul acestui eveniment vor fi Radu Casian, Bogdan Cărăbuș, pr. Ștefan Darie, Ivan Dikusar, Eduard Egyed, Ștefan Popel, arhid. Ciprian Rusu, Mihai Rusu și Alexandru Semeniuc.
Corala bărbătească „Cvartson” s-a înființat în anul 2013 la inițiativa a 7 tineri studenti de la Facultatea de Teologie și de la Conservatorul din Iași, tineri pasionați de arta corală. Ulterior, componența grupului s-a mărit, având membri din diferite medii universitare, totodată printre coriști numărându-se și câțiva muzicieni profesioniști, care activează la instițutii de cultură din Iași.
Accesul este liber, totuși întrucât evenimentul va fi înregistrat, organizatorii informează ca publicul să ocupe locurile în sală de spectacol cu cel puțin 15 minute înainte de ora concertului. Pentru mai multe detalii cu privire la acest eveniment puteți accesa evenimentul organizat pe Facebook Concert de colinde – Cvartson.