Concert misionar-filantropic la Biserica Bărboi din Iaşi
Biserica „Naşterea Domnului“ din incinta Maternităţii „Cuza Vodă“ din Iaşi, în colaborare cu parohia Bărboi din Iaşi şi Asociaţia „Glasul vieţii“ din Iaşi, va organiza mâine, de la ora 17:00, un concert misionar-filantropic.
Biserica „Naşterea Domnului“ din incinta Maternităţii „Cuza Vodă“ din Iaşi, în colaborare cu parohia Bărboi din Iaşi şi Asociaţia „Glasul vieţii“ din Iaşi, va organiza mâine, de la ora 17:00, un concert misionar-filantropic. Evenimentul va avea loc în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Iaşi şi va reuni coruri ale mai multor şcoli de grădiniţe din Iaşi. „Acest moment va fi oferit mamelor şi copiilor din Maternitatea «Cuza Vodă» din Iaşi. Aici mă refer la mamele care se confruntă cu probleme sociale şi care sunt copleşite din cauza lipsurilor materiale. Aceste mame au nevoie de ajutorul nostru ca să poată pleca acasă pentru a sărbători Crăciunul în familiile lor. Există foarte multe paciente care vin la spital pentru a naşte prunci şi care lasă acasă copii cu mari lipsuri. În astfel de situaţii venirea unui nou copil este un moment de îngrijorare şi de povară. Dorim să venim în sprijinul familiilor acestor mame printr-un gest creştin care să exprime dragostea noastră. Ieşenii care vor participa la eveniment vor putea face donaţii în produse şi bani pentru mamele şi copilaşii din spital“, a spus părintele Dănuţ Damaschin, pr. misionar de caritate la biserica Maternităţii „Cuza Vodă“ din Iaşi. (C. Ciofu)