Concert prepascal de muzică bizantină, la Arad
În Sala „Regele Ferdinand” a Primăriei Aradului a avut loc joi, 21 aprilie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, un concert de muzică bizantină.
„Prin concertul de muzică bizantină intitulat „Spre Lumina Învierii”, interpreta Otilia Simeria, împreună cu Cristi Laiu și Albert Iftime (isoni), ne-au înălțat la contemplarea duhovnicească a lui Hristos. Interpretarea profundă și sensibilă a Otiliei Simeria a mișcat acordurile inimilor celor prezenți care au venit să se împătășească de bucuria pascală ce se emană din imnografia bizantină. Evenimentul a fost și un bun prilej de integrare social-educativă și spirituală a unor copii și tineri din centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad (Centrul de Primire Minori Arad, Centrul de Plasament Oituz și Fundația MMC Frumușeni), care au participat la concert, bucurându-se de frumusețea muzicii bisericești specifice perioadei prepascale”, a precizat arhimandritul Teofan Mada, vicar eparhial.
Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul manifestărilor Filocalia, organizate de Arhiepiscopia Aradului, Centrul Cultural Județean Arad și Consiliul Județean Arad.
Partenerul media al evenimentului a fost portalul Doxologia al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Sursa: teofanmada.ro