Concertul de colinde al Corului Facultății de Teologie din Arad, ediția a XXXII-a
Sub genericul „Colind străbun”, sâmbătă, 16 decembrie, ora 18, în sala de concerte a Filarmonicii de Stat din Arad, a avut loc tradiționalul concert de colinde susținut de Corul bărbătesc „Atanasie Lipovan” al Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad, instruit și dirijat de Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean. Ediția din anul acesta, cu numărul XXXII, a fost prezentată de către Protos. Lect. Univ. Dr. Nicolae M. Tang.
La manifestare au participat Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, ostenitorii Centrului Eparhial, conducerea Universității „Aurel Vlaicu”, în frunte cu doamna Rector Dr. Ramona Lile, reprezentanți ai Universității „Vasile Goldiș”, Dl. Iustin Cionca, Președintele CJA, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, conducerea Facultății de Teologie, cadre universitare, studenți și un numeros public.
Repertoriu concertului a cuprins colinde tradiționale în notația și prelucrarea unor compozitori consacrați: Trifon Lugojan, Alexandru Podoleanu, Gheorghe Danga, Dumitru Georgescu-Kiriac, Gheorghe Cucu, George Dima, Francisc Hubic, Teofil Costea, Ioan D. Chirescu, Emil Monția etc. Au fost interpretate și câteva colinde cu soliști: Diac. Bogdan Cornea și studentul Casian Câmpean.
Noutatea concertului din acest an a constat în interpretarea unor cântări de strană din Slujba Nașterii Domnului în notația lui Trifon Lugojan, în interpretarea Grupului vocal „Procord” al Catedralei Vechi din Arad, dirijat de Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean. Aceasta în contextul Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți), în Patriarhia Română, dar și al Anului cultural Ciprian Porumbescu (1853-1883) – 170 de ani de la naștere și 140 de ani de la moarte și Dimitrie Cantemir (1673-1723) – 350 de ani de la naștere și 300 de ani de la moarte, toate legându-se organic de ceea de numim „Muzică”.
În încheierea concertului Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a rostit un cuvânt de binecuvântare felicitând pe cei care au contribuit la realizarea concertului din această seară și transmițând tuturor urările cuvenite cu prilejul Sfintelor Sărbători.
Atmosfera deosebită a avut menirea să pregătească sufletele participanților pentru marele praznic al Nașterii Domnului, concertul fiind darul pe care Facultatea de Teologie din Arad îl oferă comunității arădene, precum și o mărturie a prezenței Bisericii în societate.
(Protos. Lect. Dr. Nicolae M. Tang)
Sursa: arhiepiscopiaaradului.ro