Concertul de muzică bizantină „Iată, Mirele vine!” a avut loc la Arad
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc marți, 19 aprilie 2016, la Sala „Regele Ferdinand” a Primăriei Aradului, un concert de muzică bizantină, în cadrul manifestărilor „Filocalia”, organizate de Arhiepiscopia Aradului, Centrul Cultural Județean Arad și Consiliul Județean Arad.
Prin concertul de muzică bizantină intitulat „Iată, Mirele vine!”, grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane din Craiova, a reconstituit imnografic drumul pascal pe care este chemat creștinul să-l parcurgă împreună cu Hristos, spre Înviere.
„La începutul acestui urcuș duhovnicesc, sufletul este îndemnat, prin cele mai frumoase cântări ale imnografiei muzicale bizantine, să privegheze, că iată, „Mirele Vine!”, să nu dormitezi „Suflete al meu”, că iată „sfârșitul se apropie și te vei tulbura”. Suntem chemați, de asemenea, s-o însoțim pe Maica Domnului – „Biserica sfințită și Raiul cuvântător”, pe drumul către pătimirile Domnului, până la poalele Crucii prin care ne-a venit mântuirea”, a subliniat arhimandritul Teofan Mada, vicar eparhial şi coordonator de proiect
La concert a participat și un grup de copii de la Centrul de Plasament Oituz-Arad, care s-au bucurat de frumusețea muzicii bisericești specifice perioadei prepascale. Centrul de tip rezidențial se adresează copiilor ce au fost separați temporar sau definitiv de părinți și oferă servicii de ocrotire, îngijire și consiliere cu scopul de a permite formarea și întărirea legăturilor familiale.
Sursa: basilica.ro