Concertul tradițional de colinde „Bun ești, Doamne, bun!”, la Catedrala Episcopală din Huși
Duminică, 19 decembrie 2021, a avut loc, la Catedrala Episcopală din Huși, concertul tradițional de colinde intitulat „Bun ești, Doamne, bun!”, organizat cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie.
Evenimentul a avut loc în aer liber și a fost transmis live pe pagina de Facebook a Episcopiei Hușilor: https://www.facebook.com/episcopiahusilor.ro
La eveniment au participat Ansamblul de copii „Doinița” din Pogonești, dirijat de doamna Raisa Maximoiu; Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, alături de copiii care alcătuiesc grupul psaltic junior, dirijate de părintele Vlad Mironescu; Corala „Fantasia” din Vaslui, dirijată de profesorul Vasile Negură; Corul „Dignus est” al preoților din Episcopia Hușilor, dirijat de părintele Adrian Buimac; și solista Raluca Radu.
În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre semnificația colindelor și a explicat sintagma „florile dalbe”:
În seara aceasta am pregustat din ceea ce ne dăruiește, cu atâta prisosință, Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Ori de câte ori colindăm, sufletul ni se luminează, se umple de harul Celui care a venit, din iubire desăvârșită, pentru noi, oamenii, în această lume.
Colindele nu sunt numai niște creații artistice, sunt niște realități, care poartă în sine bogății spirituale.
Ori de câte ori colindăm, ori de câte ori Dumnezeu ne învrednicește să ne bucurăm de Sărbătoarea Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca Om în această lume, gândul și simțirile noastre zboară înspre lumea copilăriei.
La orice concert de colinde, la slujba din ziua de Ajun, la Liturghia din ziua de Crăciun, pe lângă bucuriile pe care ni le dă Dumnezeu – harul Său, starea de liniște și așezare lăuntrică -, noi înșine suntem luați de o trăire tainică, care ne duce înspre zorii vieții fiecăruia dintre noi, înspre copilărie, pentru că această Sărbătoare înseamnă, în primul rând, copilărie.
Iisus, Pruncul Dumnezeiesc, ne împărtășește fiecăruia dintre noi starea de nevinovăție, pentru că El este Însăși Nevinovăția. Ne împărtășește dragostea Sa, pentru că este Însăși Dragostea. Ne împărtășește pacea Sa, bună-voirea dintre oameni, pentru că El Însuși este Pacea.
Pe toate acestea noi doar le posedăm, ne zbatem ca să le câștigăm. Iisus, Pruncul născut în ieslea sărăcăcioasă, este Însăși Pacea, Dragostea, Gingășia și Nevinovăția, Care au coborât în această lume.
Am nădejde că am trăit acest lucru în această seară, prin acest concert de colinde, devenit deja tradițional, intitulat atât de sugestiv – „Bun ești, Doamne, Bun!” (vers dintr-o colindă arhicunoscută).
Așa este Dumnezeu în zilele de Sărbătoare și, mai cu seamă, în ziua de Crăciun – Bun. În ziua de Crăciun, și omul bogat, și omul sărac, este gazdă, pentru că Îl are Oaspete pe Dumnezeu.
Predomină această tematică – a gazdei, pentru că Oaspetele de seamă al fiecărui creștin, al fiecărei inimi, este Iisus, Pruncul Dumnezeiesc. Să-L naștem în inima noastră, să devină inima noastră o iesle în care Se odihnește Dumnezeu.
În colindele noastre vorbim despre «Florile dalbe». Unii au încercat să dea o explicație, spunând că această tematică – a florilor, este atât de prezentă în colinde, pentru că Pruncul Iisus S-a născut într-un loc unde nu este zăpadă sau frig. Eu zic că este o explicație foarte facilă și nefundamentată.
În colindele noastre apare această tematică – a florilor, și sunt amintite cu precădere trei dintre ele: «floarea vinului», «floarea mirului» și «floarea spicului». Toate acestea sunt o concentrare a unei teologii trăite de țărani, la biserica din sat.
«Floarea vinului» este vinul euharistic, «floarea spicului» este pâinea care se preface în Trupul lui Hristos, iar «floarea mirului» este Taina Mirungerii, pe care o primesc toți copilașii. Acestea fac referire la viața de copil, pentru că cele trei Taine (Taina Împărtășaniei, Taina Mirungerii și Taina Botezului) sunt numite, în termeni tehnici, Taine de inițiere, pe care le primește fiecare copilaș.
Țăranul a simțit nevoia să adjectiveze aceste flori, numindu-le «dalbe», adică curate (florile curate ale Tainelor pe care noi, creștinii, le primim în Biserică).
În semn de apreciere pentru modul în care reprezintă și promovează, în țară și străinătate, într-o manieră plină de pasiune și entuziasm, folclorul vasluian și elementele specifice tradițiilor populare vasluiene, Părintele Episcop Ignatie a oferit interpretei de muzică populară Raluca Radu Diploma de excelență „Iacov Antonovici” a Episcopiei Hușilor.
Sursa: episcopiahusilor.ro