Concurs de creaţie plastică la Cisnădie

Arhiepiscopia Sibiului

Concurs de creaţie plastică la Cisnădie

La sediul Primăriei Cisnădie are loc cea de-a doua ediţie a expoziţiei concursului de creaţie plastică „Bucuria Învierii în sufletele copiilor”. La eveniment a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, chiriarhul locului.

„Au fost prezentate creaţiile lor artistice, culminând cu icoane pictate pe sticlă, dar s-au manifestat şi prin cântarea şi bucuria lor şi prin vestirea patimilor Mântuitorului Iisus Hristos. Bucuria aceasta am preluat-o cu noi şi o vom împărtăşi şi altora”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, după cum informează TRINITAS TV.

Lucrările sunt realizate de copiii Centrului Parohial Cisnădie 2, de la grădiniţele numerele 6 şi 7, precum şi de la şcolile generale 2 şi 3 din localitate. Expoziţia va fi deschisă până a 3-a zi de Paşti şi se va încheia cu un program artistic.

sursa: basilica.ro