Concurs de cunoaștere a Noului Testament în Arhiepiscopia Iașilor

Arhiepiscopia Iaşilor

Concurs de cunoaștere a Noului Testament în Arhiepiscopia Iașilor

Prima ediție a Concursului de cunoaștere a Noului Testament, organizat de Departamentul Misiune pentru Tineret în parteneriat cu cele 13 protopopiate din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, se desfășoară în perioada 28 septembrie – 13 noiembrie 2019. Finala competiției se va desfășura la Iași, în ziua de 13 noiembrie, de Ziua Bibliei în Biserica Ortodoxă Română. La eveniment sunt așteptați să participe peste 300 de tineri cu vârsta cuprinsă între 14 și 25 de ani.

Competiția are ca obiective crearea unui context favorabil pentru împărtășirea valorilor Bisericii și descoperirea cuvântului Evangheliei, dar și încurajarea tinerilor să citească Noul Testament.

Prima etapă a avut loc la nivel de protopopiat, și s-a desfășurat în ziua de 28 septembrie 2019 în protopiatele Darabani, Săveni, Târgu Neamț, Botoșani, Pașcani și Roznov. De asemenea, la data de 5 octombrie a avut loc faza locală și în celelalte protopopiate ale eparhiei. Întrebările acestei etape au formulate pe baza textelor din Noul Testament care fac referire la minunile săvârșite de Mântuitorul Hristos din toate cele patru Sfinte Evanghelii.

Finala se va desfășura în ziua de 13 noiembrie 2019 la Iași, iar întrebările la această etapă vor fi formulate pe baza textelor din epistolele pauline. Pentru informații suplimentare, persoana responsabilă din partea Departamentului Misiune pentru Tineret este Andrei Chirvase, tel. 0754516928.

Citește despre: