Concurs de șah la Mănăstirea Bucium din Iași
Duminică, 21 septembrie 2025, a avut loc concursul „Tânărul Șahist”, organizat de Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor și găzduit de Mănăstirea „Tuturor Sfinților” – Bucium din Iași.
Tinerii cu vârsta cuprinsă între 5 și 18 ani au avut ocazia de a-și pune în lumină spiritul analitic și capacitatea de concentrare, într-o atmosferă caldă de prietenie. Pe fondul unei lumi tot mai statice și atașate de ecrane, cele trei ore petrecute în aer liber au fost un prilej deosebit pentru o revigorare mentală. Șahul este locul unde micile avantaje, câștigate cu răbdare și atenție, devin căi sigure spre victorie. Sportul minții ajută la îmbunătățirea capacității de a fi prevăzător și disciplinat, precum și de a valorifica orice ocazie a vieții ca pe o șansă unică. Evenimentul a avut parte și de momente de suspans concurențial, fiind necesare câteva partide suplimentare pentru departajare.
După încheierea partidelor, podiumul a fost ocupat, la categoria de vârstă 5–12 ani, de Sebastian Alexa (locul I), Casian Gazzi (locul II) și Vlad Ursu (locul III), iar la categoria 13–18 ani, de Ioan Tofan (locul I), Cezar Caraiman (locul II) și Dorobăț Alexia (locul III).
La final, s-au adresat mulțumiri părintelui stareț arhimandrit Nicodim Petre pentru găzduire, domnului Alin Apostol, președinte al clubului de șah „Împreună pentru Performanță” – Miroslava, pentru buna desfășurare și tuturor celor prezenți pentru implicare.
(Pr. Emilian Donisanu)