Concursul de bătut toaca „Toaca, chemarea veșniciei”, ediția a II-a, în Parohia Dimăcheni
În după-amiaza zilei de duminică, 21 septembrie, în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Dimăcheni, Protopopiatul Dorohoi, a avut loc a doua ediție a Concursului de bătut toaca „Toaca, chemarea veșniciei”.
Organizat în cadrul cercului misionar „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Broscăuți, prin implicarea părinților slujitori din parohiile celor trei comune – Broscăuți, Dimăcheni și Corlăteni –, concursul a reunit 34 de tineri talentați, motivați să mărturisească credința ortodoxă și tradițiile creștine atât prin sunetul toacei, prin portul tradițional, cât și prin interpretarea de pricesne și poezii închinate Maicii Domnului.
Într-o atmosferă încărcată de emoții, tinerii participanți au fost împărțiți în trei categorii – nivel primar, gimnazial și liceal, iar concursul a fost moderat de doi tineri din parohie. Toți concurenții și-au arătat talentul, momentele de măiestrie și iscusință în interpretare fiind completate de o serie de pricesne și de trei momente de toacă demonstrativă, susținute de dl. Iliuc Sebastian, student în anul II la Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iași, Micu Ioan, paraclisier la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Broscăuți, și tânărul Holban Mihai-Silviu, absolvent al Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi.
Juriul, alcătuit din pr. Bogdan Ștefan Mihai, misionar protopopesc și delegatul pr. protopop, pr. prof. Petru-Georgel Chichioacă, director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, și prof. Marilena Ciucur de la Școala Gimnazială „Dimitrie Pompeiu” din Broscăuți, a evaluat și premiat cele mai reușite interpretări, premiile constând în diplome, trofee, cărți și dulciuri.
La ciclul primar, premiile au fost obținute de:
- Daria-Maria Leancă (Premiul I), Parohia Dimăcheni;
- Maryo-Petru Moruz (Premiul II), Parohia Dimăcheni;
- Darius Pricope (Premiul III), Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Broscăuți.
La gimnaziu, premiile au fost obținute de:
- David Zaharia (Premiul I);
- Florentina-Ramona Mihai (Premiul II);
- Maya-Nicoleta Aileni (Premiul III), Parohia Dimăcheni.
La nivel liceal:
- Medeea-Nicoleta Zaharia (Premiul I), Parohia Dimăcheni;
- Anca-Mariana Ivan (Premiul II), Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Broscăuți;
- Anca Dragoș (Premiul III), Parohia Vlădeni.
De asemenea, la ediția din acest an au participat și elevul Narcis-Constantin Grecu, de la Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași, și eleva Andrada-Florentina Grecu, de la Seminarul Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” Iași, fii duhovnicești ai Parohiei „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil” din satul Forăști, com. Gropnița, Iași, care au primit premiul special al juriului.
Toți ceilalți copii au primit diplome de participare și daruri constând în cărți și dulciuri.
Câteva impresii au fost transmise de membrii juriului:
Pr. director Petru-Georgel Chichioacă a mulțumit pentru frumoasa primire și găzduire, i-a felicitat pe toți colegii preoți care au pregătit și au trimis tinerii la acest concurs, îndemnându-i pe elevi să practice acest ritual fiecare în parohiile lor, ajutând la înfrumusețarea serviciului litugic.
Părintele misionar Bogdan Mihai a mărturisit bucuria de a fi prezent la acest concurs, de a urmări pe fiecare concurent în parte și i-a felicitat pe toți deopotrivă – preoții parohi, părinții tinerilor și gazda care a pregătit acest concurs.
Directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 Dimăcheni, prof. Anamaria Iliaș , a apreciat cu multă bucurie talentul și măiestria elevilor care au făcut cinste atât părinților lor, cât și școlilor unde învață. Totodată, i-a îndemnat pe tineri să participe la cât mai multe concursuri pentru a acumula experiență.
În final, părintele paroh Cristian Petrovici a felicitat toți participanții și îndrumătorii lor, a mulțumit Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor pentru susținerea financiară a acestui proiect, Protopopiatului Dorohoi, partenerilor – școlile gimnaziale din Dimăcheni, Corlăteni și Broscăuți, partenerului media TCS Broscăuți prin domnul Costel Timofte, Primăriei Dimăcheni, preoților din parohiile cercului misionar, sponsorilor, ostenitorilor și tuturor celor care au făcut posibilă desfășurarea în bune condiții a Concursului de bătut toaca, ediția a II-a.