Concursul „Frumusețile Toamnei”, la Școala Primară „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

Educaţie

Concursul „Frumusețile Toamnei”, la Școala Primară „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

Preșcolarii și școlarii de la Școala Primară „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” au organizat pentru al doilea an consecutiv concursul „Frumusețile Toamnei”.

Entuziasmul și dorința copiilor ne-a determinat ca și în acest an să desfășuram acest concurs specific anotimpului toamna.

Copiii, împreună cu părinții, au avut de decorat câte un dovleac pe care l-au lucrat cu multă seriozitate și implicare, realizând adevărate opere de artă.Ca și anul trecut, ei și-au dovedit talentul și imaginația prin lucrările pregătite.

În acest moment, holul grădiniței noastre găzduiește zeci de dovlecei transformați în oameni de zăpadă, pisici, căței și personaje din desene animate. Totodată, a fost organizată și o prezentare cu lucrări de toamnă realizate în această perioadă. Copiii au primit la final câte o diplomă pentru fiecare dovleac realizat, apreciindu-li-se în felul acesta munca depusă.

Prin astfel de evenimente dorim să încurajăm părinții să-și petreacă mai mult timp de calitate alături de cei mici. (Prof. Marina Crețu - responsabil Comisia de promovare a imaginii)

Citește despre: