Concursul naţional de creaţie "Copilul în familie"
Copii cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani, din cele 29 de eparhii ale Patriarhiei Române, sunt invitaţi să exprime modul în care se reflectă în viaţa lor propriul botez, în cadrul Concursului Naţional de Creaţie „Copilul în familie”.
Competiţia este organizată de Biroul de catehizare a tineretului din cadrul Sectorului teologic - educaţional al Patriarhiei Române.
„Concursul Copilul în familie urmează unei tradiţii de anul trecut în care Biserica s-a mobilizat pentru a invita copiii să îşi exprime mărturisirea de credinţă prin concursul Crezul meu. Concursul din anul acesta se va axa pe modul în care copilul percepe Taina Sfântului Botez şi angajamentul său creştin în cadrul familiei. Dacă anul trecut au fost în jur de 100 000 de copii participanţi la acest concurs, anul acesta vor fi sigur mai mulţi pentru că acest concurs va implica şi parohiile din cadrul programului ‘Alege Şcoala!’.”, a declarat pentru TRINITAS TV, părintele insp. Constantin Naclad, coordonatorul proiectelor catehetice ale Patriarhiei Române.
„Vor fi două secţiuni: o secţiune literară care va consta în alcătuirea unui eseu sau a unei lucrări literare prin care copilul să omagieze Taina Sfântului Botez şi o a doua secţiune artistică care va consta în alcătuirea unei lucrări, fie pictură, desen sau altă lucrare artistică. Modul în care se vor evalua aceste lucrări, pornind de la nivelul parohiei, protopopiatului, eparhiei şi al Patriarhiei Române, va consta în evaluarea lucrării literare, iar pe de altă parte în organizarea unei expoziţii în care vor fi expuse lucrările cele mai frumoase ale copiilor”, a spus părintele Insp. Constantin Naclad.
În această perioadă, concursul se desfăşoară la nivelul parohiilor şi protopopiatelor.
„Până la sfârşitul lunii aprilie se va termina această fază şi vor fi desemnaţi câştigătorii celor trei premii pe fiecare secţiune, la nivelul protopopiatului. În perioada de început a lunii mai şi până pe 5 mai se va organiza o comisie de evaluare a lucrărilor literare şi o expoziţie la care se vor afişa lucrările cele mai frumoase, urmând ca în data de 21 mai să fie premiaţi toţi câştigătorii de la nivelul eparhiilor, la hramul Catedralei Patriarhale, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, a mai spus părintele insp. Constantin Naclad
Premiile vor consta în cărţi, materiale de colportaj, dar şi excursii şi pelerinaje.
sursa: basilica.ro