Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”
A debutat ediția a II-a a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”, Suceava, 20-21 mai 2024. Competiția își propune să încurajeze scrierea poeziei cu tematică religioasă, prin valorificarea bogăției de sensuri pe care lumea, viața și limbajul de astăzi, prin harul credinței, o înfățișează celor care scriu.
La concurs pot participa persoanele fizice cu cetățenie română, indiferent de etnie, sex sau religie, care nu au depășit vârsta de 26 de ani, nu au publicat un volum individual de poezie și îndeplinesc toate celelalte condiții prevăzute de Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului.
Fiecare concurent va trimite un document cuprinzând 5 poezii (care vor purta același motto, ales de autor, fără alte indicii privind identitatea autorului) și un alt document, care va conține date de identificare (nume și prenume, vârstă, adresă de domiciliu, număr de telefon, e-mail) la adresa de e-mail: concurs.lightoflife@gmail.com. Data-limită de primire a creațiilor este 5 mai 2024.
Concursul beneficiază de aportul unui Juriu de excepție, alcătuit din personalități ale literaturii contemporane. De asemenea, concursul oferă premii substanțiale câștigătorilor. Festivitatea de premiere se va desfășura la Suceava, în perioada 20-21 mai 2024, și se va constitui într-un eveniment cultural și spiritual de înaltă ținută, la care vor participa invitați de marcă, premianții ediției 2024, membrii Juriului.
***
Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului
Articolul 1 – Testimoniu
(1) Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”, Ediția a II-a © 20-21 mai 2024, se organizează cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
(2) Concursul este inițiat și spre amintirea Ieromonahului Nectarie Chiriță, fost egumen al Schitului Cărbuna (Vânători-Neamț), versificator și cântăreț bisericesc, mutat la cele veșnice la doar 26 de ani.
Articolul 2 – Organizatori și parteneri
(1) Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților - Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Suceava, Fundația „In Memoriam” Suceava, Casa de Poezie Light of ink Suceava, denumite în continuare Organizatori;
(2) Consiliul Județean Suceava - Centrul Cultural Bucovina, Primăria și Consiliul Local Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Muzeul Bucovinei, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, Schitul Cărbuna (Vânători-Neamț), Liceul Teoretic „Varlaam Mitropolitul” din Iași, denumite în continuare Parteneri.
Organizatorii, pentru buna funcționare a proiectului cultural, au decis următoarele:
(3) Participanții la concurs sunt obligați să respecte termenii și condițiile Regulamentului de organizare și desfășurare a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”, Ediția a II-a, Suceava;
(4) Regulamentul concursului este întocmit și este făcut public, potrivit cutumelor consacrate.
Articolul 3 – Condiții de participare
(1) La concurs pot participa persoanele fizice cu cetățenie română, indiferent de etnie, sex sau religie, care nu au depășit vârta de 26 de ani, nu au publicat un volum individual de poezie și îndeplinesc toate celelalte condiții prevăzute de prezentul Regulament de organizare și desfășurare a concursului;
(2) Nu pot participa la concurs laureații ediției I (2023).
(3) Este interzisă trimiterea de către participanții la concurs a unor creații literare pentru care nu dețin drepturi de autor, conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
(4) Fiecare concurent va trimite 5 (cinci) poezii. Acestea vor fi transmise la adresa de e-mail următoare: concurs.lightoflife@gmail.com.
(5) Cele 5 (cinci) poezii vor purta același motto, ales de autor, fără alte indicii privind identitatea autorului.
(6) Documentul cuprinzând creațiile literare va fi însoțit de un alt document, care va conține, în mod obligatoriu, următoarele date personale, fără alte specificații: nume și prenume, vârstă, adresă de domiciliu, număr de telefon, e-mail.
Articolul 4 – Calendar de desfășurare
(1) Ediția a II-a a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life” se desfășoară după următorul calendar:
- 04.03.2024 - 05.05.2024 Trimiterea lucrărilor;
- 06.05.2024 - 15.05.2024 Jurizarea lucrărilor;
- 16.05.2024 Anunțarea câștigătorilor;
- 20.05.2024 - 21.05.2024 Manifestări cultural-religioase, festivitatea de premiere.
Articolul 5 – Tematică
(1) Concursul dispune tematica religioasă a creațiilor literare, modalitatea de realizare fiind la alegerea participanților. Concursul încurajează originalitatea creațiilor literare, diversitatea stilistică și de viziune, în sincronie cu formele moderne și contemporane de creație poetică.
Articolul 6 – Detalii tehnice
(1) Textele creațiilor literare vor fi scrise în limba română, vor fi redactate în WORD (format .doc sau .docx), vor conține diacritice, caracterul Times New Roman 12, spațiul între rânduri de 1,5.
Articolul 7 – Juriu
(1) Juriul va fi format din 7 (șapte) membri, după cum urmează: Adrian Alui Gheorghe, poet, publicist, editor - președinte; Daniela Ceredeev - profesoară MERITO, inspectoare de religie, promotoare culturală - membră; Paul Aretzu, poet, critic literar, eseist - membru; Moni Stănilă, poetă, jurnalistă, promotoare culturală - membră; Emil Munteanu, profesor MERITO, publicist, editor - membru; Savu Popa, profesor, cronicar literar, promotor cultural - membru; Gheorghe Cîrstian, profesor, promotor cultural, inițiatorul proiectului - secretar.
(2) Juriul va stabili, pe baza unui punctaj, câștigătorii premiilor.
Articolul 8 – Premii
Marele Premiu Light of Life - în valoare de 1500 lei;
Premiul I - în valoare de 1000 lei;
Premiul al II-lea - în valoare de 750 lei;
Premiul al III-lea - în valoare de 500 lei;
Premiul special “Ieromonah Nectarie Chiriță” - în valoare de 750 lei;
Premiul special pentru un autor din Bucovina - în valoare de 500 lei.
Articolul 9 – Contact și relații suplimentare
Relații suplimentare se pot obține de la Gheorghe Cîrstian, secretar (telefon: 0744611757, e-mail: gheorghe.cirstian@gmail.com).