Concursul „Religia în dimensiune virtuală” la ediția a XVII-a
La Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași s-a desfășurat ediția a XVII-a a Concursului regional transdisciplinar „Religia în dimensiune virtuală”. Activitățile finale dedicate acestui eveniment au debutat joi, 16 mai.
Părintele Ion-Claudiu Stănoi a susținut conferința „Virtutea desăvârșirii în zilele noastre”, adresată tinerilor din comunitatea LIIS. Vineri, 17 mai, a fost organizată o întâlnire on-line în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele concursului. Temele propuse de către organizatori, cele care au constituit subiectul PPT-urilor, filmelor și site-urilor, au fost: Domnul Iisus Hristos, modelul suprem al iubirii, Sărbătorile creștine, momente de înaltă trăire spirituală, Adolescența și aspirațiile ei, Frumusețea nemuritoare a Ortodoxiei. Proiectele realizate în echipă de către elevii de gimnaziu și liceu, coordonați de către un profesor de religie și unul de informatică, și care au fost înscrise la concurs au provenit din doisprezece județe: Galați, Constanța, Olt, Sălaj, Iași, Argeș, Arad, Mureș, Brașov, Vrancea, Maramureș și Timiș. Astfel, din cele de treizeci și șase de proiecte înscrise în concurs, au fost premiate unsprezece. Echipele câștigătoare la Concursul regional „Religia în dimeniune virtuală”, 2024, au fost următoarele:
la secțiunea PPT-uri, Canva, gimnaziu:
Premiul I - Școala Gimnazială ”Simion Bărnuțiu” Zalău
Premiul al II-lea - Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași
Premiul al III-lea - Scoala Gimnaziala "Constantin Brâncoveanu" Slatina
Premiul III - Școala Gimnazială „Dimitrie A Sturdza”, Iași
la secțiunea PPT-uri, Canva, liceu:
Premiul I - Colegiul Național „Unirea” Târgu Mureș
Premiul II – Colegiul Național „Unirea”, Brașov
Premiul III - Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian”, Târgu Mureș
Premiul III - Liceul Teoretic "Al. Ioan Cuza", Iași
la secțiunea film:
Premiul I - Colegiul Național „Unirea” Târgu Mureș
la secțiunea site:
Premiul I - Liceul Teoretic „Petru Rareș” Târgu Lăpuș
Premiul II - Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Iași
Activitatea online de astăzi, 17 mai, a dat posibilitatea tuturor participanților la Concursul „Religia în dimensiune virtuală” șă se cunoască, să vizualizeze proiectele câștigătoare și să împărtășească impresii cu cei prezenți despre concurs. De asemenea, a fost lansat volumul electronic al concursului, ce conține toate materialele acestei ediții, și care poate fi descărcat de pe site-ul liceului, de la adresa https://www.liis.ro/~religia/.
Sperăm ca acest efort dedicat înălțării sufletești prin credință, pus sub binecuvântarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, să aducă tuturor colaboratorilor mult fols și bucurie duhovnicească.