Conferință ASCOR: „A trăi entuziast și în credință înseamnă a nu îmbătrâni niciodată”
În seara zilei de joi, 19 noiembrie, sondând împreună cu tinerii de la ASCOR și cu părintele Liviu Petcu adâncurilor tinereții și ale tânărului, am descoperit unul din motoarele acestei vârste - entuziasmul.
Joia trecută, cu ajutorul părintelui Liviu Petcu, am reușit să lărgim limitele cunoscutului și am făcut câțiva pași spre necunoscut. Am explorat puterea entuziasmului. Definit de dicționar, ca „stare de însuflețire puternică însoțită de exteriorizarea bucuriei”, am decis că e momentul să îmbogățim definiția aceasta și cu alte înțelegeri. Entuziasmul este și rezultat al credinței, manifestare a speranței, iradiere a iubirii, semn al prieteniei curate. Entuziasmul mișcă umanitatea înainte. Entuziasmul este o taină căci este prezență și lucrare a Duhului Sfânt în om. Este dușmanul de moarte al plictisului și al rutinei, el ne animă și ne deschide ochii și sufletul pentru a vedea și a trăi frumusețea vieții.
„Dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala”
Entuziasm este ceea ce a mișcat-o pe regina Izabela a Spaniei și a determinat-o să-i spună lui Columb, încurajându-l: „Pluteşte drept înainte, și dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala”. Iar Columb, entuziast și el, a descoperit pământuri noi. Nu e de mirare că toate marile descoperiri au fost posibile datorită oamenilor entuziaști, care au avut încredere în Dumnezeu, care și-au stabilit un ideal și au făcut tot posibilul să-l atingă. Seara de joi mi-a dat curajul de a încerca lucruri noi. Să nu lăsăm pagini albe în viața noastră. Fiecare zi este o minune, fiecare zi este o șansă care trebuie folosită, fiecare zi este o călătorie asemenea celei îndrăznite de Columb. Fiecare zi ne dezvăluie lumi noi dacă avem curajul de a le explora. Părintelui Liviu Petcu ne îndeamnă să fim optimiști și curajoși, să ne înconjurăm de oameni care își stabilesc idealuri frumoase în viață, chiar dacă nu întotdeauna impresionante pentru ochiul omului învățat cu spectaculosul. Noi suntem următorii care trebuie să luăm viața în palme. Să ne așezăm viața în pământ roditor. Pentru a înflori este nevoie să ne înfigem rădăcinile în pământul cel bun și roditor și nu în bălți murdare și toxice, pline de chimicale. Găsind lumina și seva cea cu adevărat hrănitoare, ne vom găsi echilibru și pacea. Să ajute Dumnezeu. Cu toții căutăm pacea. Omul pașnic și vesel este căutat de toți. Nu degeaba spune Sfântului Serafim de Sarov:„Găsește pacea în inima ta și o mie de oameni se vor mântui în jurul tău”.
„Entuziasmul este puterea tânărului”
Lecția despre viață, tinerețe, entuziasm, sacrificiu, dragoste și credință nu s-a oprit aici. Cuvintele părintelui au fost pentru noi ca ploia de vară pentru pământul uscat de secetă. Părintele ne-a atras atenția că trăim prea repede, prea repede pentru a ne bucura de tot ceea ce Dumnezeu a creat special pentru noi. Ne plângem de lipsa timpului atunci când trebuie să ne hrănim sufletul, dar ne consumăm orele și ultimul strop de energie stând în fața calculatorului sau pentru dobândirea lucrurilor materiale. Am fost îndemnați să facem binele, să înțelegem că lucrurile nu trebuie prețuite mai mult decât oamenii și că trebuie să cultivăm iubirea adevărată, nu plăcerile vieții. Iubirea nu înseamnă să ne uităm unii în ochii celorlalți, să ne consumăm unii pe alții, ci să privim în aceeași direcție. Iar direcția este...Dumnezeu.
„Entuziasmul este puterea tânărului” ne mai spunea părintele din când în când, completând cu faptul că tinerețea e momentul pentru a arăta că ești viu. Întrebarea care s-a născut imediat în sufletul nostru a fost referitoare la modalitatea de a arăta că ești viu. Ce trebuie să facem pentru a arăta că suntem în viață, că suntem vii, pentru a fi fiecare o voce și nu doar un ecou? Simplu: să trăim cu entuziasm, să ne punem întrebări, să căutăm răspunsuri în rugăciune și totodată alinare, să ne descoperim pasiuni și să le le cultivăm, să cerem iertare și să cautăm vindecare pentru greșelile noastre și să nu uităm niciodată ceea ce ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „Biserica nu e tribunal, ci spital”. Să nu lăsăm sentimentele de vinovație și de neputință să ne determine sa facem pași înapoi, ci să cerem ajutorul lui Dumnezeu. Să nu lăsăm entuziasmul să dispară, ci să-l alimentăm și să-l folosim trimițând apoi faptele noastre frumoase spre înaltul cerului, ca o jertfă adusă lui Dumnezeu. Să lucrăm în fiecare zi, ca și cum totul ar depinde de noi, dar să ne rugăm lui Dumnezeu ca și cum totul ar depinde de El.
În viață totul se cultivă, se educă. Cerând sfaturi părintelui pentru cum să cultivăm și să sporim entuziasmul, acesta ne-a sugerat să ne rugăm și să citim, să citim cât mai mult, deoarece un om luminat e un om credincios. Un om cu adevărat cultivat și lumonat nu poate trăi ca și cum Dumnezeu nu există. A citi înseamnă a vrea să știi și a vrea să cauți. „Dacă ești entuziast te simți mereu la începuturi, vei fi mereu în căutări, ceea ce înseamnă că ești mereu viu și te afli pe drum”, ne-a mărturisit părintele. În viață de suntem atenți, învățăm și de la necuvântătoare. Putem prelua modelul albinei, ea fiind cea care alege din floare doar nectarul potrivit pentru hrana ei. Daca ceea ce se oferă în societate este searbăd, să învățăm să alegem ce încă e bun din ea. Să vedem deci să vedem frumosul în toate. Ceea ce este frumos nu se va epuiza niciodată căci în spatele lui este întotdeauna Dumnezeu. A trăi entuziast și în credință înseamnă a nu îmbătrâni niciodată. (Grefelian Violeta-Cristina - ASCOR Iași)