La Botoşani s-a organizat marţi, 16 aprilie 2019, o nouă conferinţă în cadrul Serilor catehetice „Părintele Cleopa Ilie”. Tema „Cunoaşterea lui Dumnezeu” a fost pregătită şi prezentată de preotul Marius Ciobanu de la Parohia cu hramurile „Sfântul Andrei” şi „Sfântul Nectarie” din Botoşani, de preotul Dănuţ Săftian de la Parohia Tudora-Cornăţel, de preotul Mircea Piftor de la Parohia Pădureni-Coșula și de profesorul Ganea Claudiu (istorie). Vorbind despre cunoașterea lui Dumnezeu, părintele Marius Ciobanu a prezentat mai întâi izvoarele cunoașterii lui Dumnezeu: Revelația naturală și Revelația supranaturală. Revelația naturală o avem în tot ceea ce a creat Dumnezeu. Ei îi corespund ca organe subiective de sesizare, puterile naturale de cunoaștere ale omului, cum e: conștiința, o anumită intuiție și mai ales rațiunea înțeleasă ca dreaptă judecată. Preotul Dănuţ Săftian a vorbit despre Providența Dumnezeiască. Așadar: purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de lume și de toate creaturile Sale se numește „Providență” sau „Pronie” (πρόνοια). Ea este manifestarea iubirii lui Dumnezeu față de lume. Obiectul providenței este întreaga creație în general și omul în special. Providența este o lucrare externă, reală, continuă și comună tuturor persoanelor Sfintei Treimi. Preotul Mircea Piftor a vorbit despre atributele lui Dumnezeu, care sunt proprietăți reale ale ființei dumnezeiești, prin care Creatorul Se manifestă, comunicându-se potrivit posibilității omenești de cunoaștere, în lucrările divine, anume în creație, providență, mântuire, sfințire, judecată, desăvârșire. Postul Paștilor este prin excelență un timp al cunoașterii de sine, dar și al cunoașterii lui Dumnezeu. Cel mai prielnic cadru în care omul îl poate cunoaște pe Dumnezeu este suferința, pentru că Hristos prin suferință a reușit să mântuie neamul omenesc și să-l împace cu Tatăl din Ceruri. În suferință, omul se apropie mai ușor de Dumnezeu, rugăciunea, până atunci o înșiruire abstractă de cuvinte devine un dialog viu și real cu Dumnezeu. De 2000 de ani neamul românesc urcă Golgota, din această cauză nădăjduim și la Înviere. În timpul regimului comunist, pagina cea mai neagră a istoriei noastre naționale, România a urcat Golgota la modul cel mai propriu cu putință. Dumnezeu însă trimisese neamului românesc o generație deosebită ca și capacitate intelectuală și morală, care să se jerfească aproape în întregime pe altarul mântuirii neamului. Perioada premergătoare regimului comunist, ultima parte a interbelicului aflată sub spectrul întunecat al domniei lui Carol al II-lea a avut un bastion de lumină duhovnicească în penintenciarul de la Aiud. În perioada 1941-1944, aici au fost închise minți ilustre dar și personalități alese de o duhovnicie și puritate sufletească fără seamăn. Aiudul devenise o mănăstire, citadelă de beton a rugăciunii neîncetate și a dezbaterilor filocalice și scripturistice. La finalul conferinţei corul cântăreților bisericești din Protopopiatul Botoșani, dirijat de Gabriel Corolea, a prezentat un buchet de cântări duhovniceşti. (Pr. Petru Fercal, misionar protopopesc)