Conferința de primăvară a preoților din Protopopiatul Târgu Neamț
Marți, 9 mai, la parohia Netezi, comuna Grumăzești, județul Neamț, s-a desfășurat Conferința pastoral-misionară de primăvară a preoților din Protopopiatul Târgu Neamț, sub egida Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice. Conferința a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii în biserica parohiei. Alături de pr. Constantin Dominte, parohul bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena, au slujit pr. Constantin Sturzu, consilier eparhial, pr. Nicolae Axentioi, protopop de Tg. Neamț, pr. Mihai Zvoriște, inspector eparhial, pr. Viorel Laiu, directorul Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, dar și alți părinți rânduiți pentru soborul slujitor. Toți preoții prezenți au fost în comuniune euharistică, împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Domnului din mâna ierarhului. Răspunsurile la strană au fost date de corul protopopiatului.
Sfințirea catapetesmei și a învelitorii de cupru
La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit a sfințit icoanele din catapeteasmă și lucrările de înnoire ce s-au efectuat la acoperișul bisericii, printr-o învelitoare nouă cu tablă de cupru. Pentru munca depusă, pr. paroh Constantin Dominte a primit distincția Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei, iar primarul Constantin Mătase și viceprimarul Constantin Mătase jr. au primit distincția pentru mireni Crucea Sfântului Iosif cel Milostiv. Apoi, organizatorii au oferit celor prezenți în trapeza parohială o agapă pentru binefacerile primite.
Conferința de primăvară a fost deschisă de Părintele Mitropolit Teofan, care a adresat un cuvânt ce a cuprins aspecte ale pastorației persoanelor vârstnice și a precizat câteva elemente pentru a intensifica la nivel aplicativ și calitativ activitățile pastoral-misionare realizate de către Biserică și pentru a găsi soluții adecvate fiecărui bătrân.
În continuare, părintele profesor Gheorghe Onofrei, de la parohia Vânători I, a susținut referatul cu tema Cum folosim darurile bătrâneții în lucrarea Bisericii. În lucrarea amintită, părintele a prezentat bătrânețea ca o etapă naturală a vieții, plină de virtuți și experiențe. Sfaturile biblice și ale sfinților părinți ne învață să-i cinstim pe vârstnici ca pe niște părinți. Virtutea înțelepciunii este strâns legată de bătrânețe și de experiențele trăite, iar părintele a scos în evidență modurile în care înțelepciunea bătrânior poate fi folosită în slujirea bisericească, prin diferite forme: predarea și formarea catehetică, consilierea și sprijinul pastoral, slujirea liturgică și sacramentală, implicarea în acțiuni sociale și caritative, promovarea dialogului și colaborării între generații, păstrarea și transmiterea tradiției creștine.
Un alt subcapitol al referatului a fost Rugăciunea și intercesiunea - bătrânii ca intercesori, în care autorul subliniază valoarea rugăciunii și importanța de a mijloci pentru ceilalți, prin grupuri de rugăciune și intercesiune conduse de persoane în vârstă pentru diferite nevoi și contexte, dar și prin implicarea seniorilor în activități speciale dedicate alinării singurătății și neputinței. În concluzie, părintele profesor ne îndeamnă la colaborarea între generații, pentru a valorifica pe deplin darurile bătrâneții și pentru a ne bucura de o comunitate creștină solidă și unită. Prelegerea a fost apreciată de Părintele Mitropolit Teofan pentru modul de abordare sistematic și pentru conținutul teologic.
Pentru activitatea pedagogică bogată de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț și pentru activitatea administrativ-gospodărească și misiunea preoțească de la parohia „Adormirea Maicii Domnului”, Vânători Neamț, Părintele Mitropolit Teofan, ca semn de gratitudine, l-a hirotesit iconom stavrofor pe pr. prof. Gheorghe Onofrei, oferindu-i însemnele specifice: bedernița, brâul roșu și crucea pectorală.
În continuare, s-au discutat diferite probleme pe care preoții le întâmpină în pastorația societății de azi iar, la final, cei prezenți au făcut o fotografie de grup în fața bisericii din Netezi, pentru a marca evenimentul.