Conferință despre imaginea avortului în marile religii ale lumii, la Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan
Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor anunță organizarea conferinței „Imagini și reprezentări ale avortului în marile religii ale lumii contemporane: iudaism, islam, hinduism și budism” susținută de Prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă.
„Acest eveniment este unul dintr-o serie de manifestări pro viață, care vin dintr-un curs firesc, început în octombrie. Atunci, Departamentul Pro Vita a lansat lucrarea asist. univ. dr. Petru Cernat, Identitatea embrionului uman din perspectivă teologică și bioetică. În urma dezbaterilor, a apărut ideea de a vorbi despre problematica avortului în alte religii. Subiectul a fost asumat, în mod firesc, de prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă, iar noi, Pro Vita, ne-am asumat cu bucurie rolul de gazdă”, a declarat Pr. Radu Brînză, coordonatorul Departamentului Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor.
Conferința va avea loc pe 9 decembrie, începând cu ora 17.00 în Sala Sinaxar, din cadrul Muzeului Mitropolitan Iași.
„Alături de prof. Gavriluță vor fi asist. univ. dr. Petru Cernat, în calitate de moderator, precum și Pr. Lect. Dr. Paul-Cezar Hârlăoanu care va aduce o contribuție consistentă în calitate de specialist în cultura ebraică. Nu vor lipsi dezbaterile, plecând de la întrebările pe care le așteptăm de la participanți. Fiecare cultură este familiară cu actul avortului, dar tot fiecare pune accent pe valoarea vieții. Problematica avortului este actuală și mereu dureroasă, iar dialogul se va înfiripa într-un mod deschis și vindecător”, a mai transmis Pr. Radu Brînză.