Conferinţă despre semnificaţia duminicilor din Postul Sfintelor Paşti, la Slobozia

Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor

Conferinţă despre semnificaţia duminicilor din Postul Sfintelor Paşti, la Slobozia

Marţi, 5 aprilie 2016, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, s-a desfăşurat a III-a conferinţă din cadrul proiectului „Seri duhovniceşti pentru tinerii din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor”, la care au participat tineri ai liceelor din municipiul Slobozia, precum şi elevi seminarişti.

Conferinţa cu tema „Popasuri duhovnicești” a fost susţinută de către părintele profesor Dragoș Gabriel Stanciu, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Ialomiţa, care a vorbit tinerilor despre semnificația duminicilor din Postul Mare, repere în urcușul duhovnicesc al creștinilor în această perioadă.

În a II-a parte a conferinței, părintele a răspuns apoi întrebărilor primite din partea elevilor.

Proiectul „Seri duhovniceşti pentru tinerii din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor” este organizat de Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor în parteneriat cu Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia şi se încadrează în manifestările anului 2016 - „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”, precum şi „Mărturisire spre desăvârşirea credinţei ortodoxe” în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor. 

Sursa: sf-esc.ro

Citește despre: