Conferință despre voluntariat la Protopopiatul Dorohoi
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, cu sprijinul Protopopiatului Dorohoi, a avut loc o conferință cu tema „Voluntariatul – Cum lucrează Dumnezeu prin noi?”. Invitatul nostru, prof. dr. Vasile Postolachi ne-a oferit o prezentare de o frumusețe aparte, plină de profunzime și inspirație, reușind să cucerească inimile tuturor celor prezenți.
Cu o căldură și o claritate remarcabile, acesta a vorbit despre felul în care Dumnezeu ne cheamă să fim mâinile și vocea Sa în lume, prin acte de bunătate, compasiune și dăruire.
Impactul asupra noastră, a tinerilor din ATOR- Dorohoi, a fost extraordinar. Mesajul său a trezit în sufletele noastre dorința de a se implica, de a fi o forță pozitivă în comunitate și de a-și asuma rolul de lucrători ai Domnului.
Mărturii ale participanților
„În concluzia conferinței de astăzi am aflat că Dumnezeu nu se arată prin cei bogați și prin cei săraci și că rolul voluntariatelor este de a face bine fără să așteptăm ceva în schimb.” (I.S.)
„M-a fascinat și impresionat modul de gândire și gestionare a faptelor dumnealui, se vede că a fost din totdeauna un om implicat și devotat și chiar m-a lăsat cu un semn de întrebare foarte mare :"oare știu cu adevărat ce înseamnă voluntariatul?". Sper sa pot reuși să am un răspuns la această întrebare, sper sa mai am ocazia să-l ascult. A fost o onoare". (R.G.)
„Consider ca această conferință m-a făcut să înțeleg mai bine cum valorile religioase pot ghida implicarea activă în comunitate, oferindu-mi motivație și încredere să mă implic mai mult în proiecte de voluntariat. De asemenea, am cunoscut oameni inspirați de aceleași principii, iar discuțiile cu domnul Prof. Dr. Vasile Postolachi m-au ajutat să văd impactul concret pe care îl poate avea voluntariatul asupra societății și vieții personale.” (G. B.)
„Conferința ce a avut astăzi loc în cadrul Protopopiatului Dorohoi a fost una foarte atrăgătoare care a stârnit admirația tuturor participanților și care ne-a făcut să simțim cu adevărat nevoia de a fi alături de aproapele nostru fără să așteptăm ceva la schimb ”. (A.P.)
„După conferința de astăzi am înțeles că prin voluntariat facem fapte bune fără să așteptăm să fim răsplătiți, deși Dumnezeu nu rămâne dator nimănui, ne va rescompensa atunci când ne așteptăm cel mai puțin”. (A. A.)
„Această conferință a reliefat cu solemnitate modul în care, prin devotamentul și acțiunile noastre pline de altruism, ne ridicăm la rangul de co-participanți la lucrarea divină. Sub inspirația credinței, ne transformăm în canale prin care providența se manifestă, aducând lumină și speranță în viața comunității”. (A. A.)
Mulți dintre noi am plecat cu o convingere mai profundă că, prin voluntariat, nu doar că ajutăm pe cei din jur, dar ne apropiem și mai mult de ceea ce Dumnezeu a intenționat pentru fiecare dintre noi. Cuvintele deosebite au rămas în inimile noastre, oferindu-ne inspirația și curajul de a face o diferență reală în lume. (Apetrei Maria Casiana)