Conferința „Finis Coronat Opus” din cadrul Masterului „Misiune și slujire pastorală”, la a doua ediție

Educaţie

Conferința „Finis Coronat Opus” din cadrul Masterului „Misiune și slujire pastorală”, la a doua ediție

Luni, 11 noiembrie 2019, în Sala Românească a Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași, a avut loc Conferința „Finis Coronat Opus”, dedicată studenților din anul al II-lea al Masteratului „Misiune și Slujire Pastorală” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași.

Susținătorii referatelor au fost studenții din anul al II-lea, iar alături de ei au participat părintele arhimandrit Hrisostom Rădășanu, consilier educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, părintele Lucian Filip, directorul Centrului de Formare Continuă al eparhiei, și masteranzii din anul I al aceluiași master.

Susținătorii referatelor au avut de ales între a prezenta un capitol din teza lor de disertație sau a descrie întreaga teză urmărind să evidențieze ideile principale din lucrare. Temele prezentate au avut o tematică diversă, dintre care amintim: Familia creștină în contextul european actual diac. Mihail Afloarea, Credință și sens în viața omului modern: între asumare și mărturisire  Ciprian Apostol, Originile Antiohiene ale Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur Ammar Awad, Parohia: comunitate pedagogică și spațiul de îmbisericire al elevilor – Gheorghe Bulboacă, Credință și sens în identitatea vocațională a preotului. Coordonate biblice și filosofice – Vlăduț Cârlan, Dependențe ale omului contemporan și soluții duhovnicești – Codreanu Bogdan, Perspectiva ortodoxă asupra terapiei post avort – pr. Cosmin Brânză, Cateheza prebaptismală și postbaptismală. Fundamente patristice și contextualizare contemporană – Alexandru Crețu, Dimensiunea socială a teologiei în predicile Mitropolitului Bartolomeu Anania – Dragoș Ciornei, Predica de pe munte: conținut și mijloc al slujirii pastorale – Mădălin Constantin Gîlcă, Învățătura despre desăvârșire a Sfântului Porfirie Kafsocalivitul și relevanța sa pentru creștinul contemporan – Vlăduț Onel, Abordare canonică și juridică a avortului, a transplantului de organe și a eutanasiei – Ionuț Prăjanu.

În cadrul întâlnirii, cei prezenți au avut prilejul de a susține o parte din munca lor, prezentând pe scurt teza de disertație. Feedback-ul din partea audienței a fost unul constructiv, ajutând masteranzii să-și îmbunătățească lucrările și modul de prezentare.

Vlăduț Emil Cârlan, din anul al II-lea de studiu la master, a afirmat: „Prin feedback-ul primit, această conferință a fost de un real folos deoarece mi-a oferit o perspectivă obiectivă și de ansamblu asupra progresului propriei lucrări”. Diac. Mihail Afloarea a precizat că „această experiență a oferit cadrul necesar pentru a ne testa și verifica munca depusă până acum pentru lucrarea de disertație. De asemenea, am avut prilejul să identificăm noi coordonate ce pot fi atinse în lucrările noastre”. Stelian Gheorghiasa a declarat spre final că a fost „a un eveniment folositor": "Pentru cei din anul întâi de master a fost o ocazie în plus de a-i cunoaște pe colegii noștri, de a le cunoaște capacitățile, darurile, de a fi critici și, bineînțeles, de a afla lucruri noi: informații, direcții, concluzii și soluții constructive pentru un student teolog”.

Mulțumirile studenților au fost adresate în mod special Arhiepiscopiei Iașilor și Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” pentru inițiativă și pentru punerea la dispoziție a resurselor necesare desfășurării conferinței, încurajând masteranzii să lucreze mai motivați la proiectele lor.  (Gîlcă Constantin Mădălin – student în anul al II-lea, Masterul de Misiune și slujire pastorală)

Citește despre: