Conferinţa pastoral-misionară de toamnă a preoților din Protoieriile Drăgăşani şi Horezu
Vineri, 27 noiembrie 2015, a avut loc, la Mănăstirea Bistrița, conferinţa pastoral-misionară din Protoieriile Drăgăşani şi Horezu.
Toți preoţii slujitori din Protoieriile Drăgăşani şi Horezu s-au întrunit vineri, 27 noiembrie 2015, la Mănăstirea Bistrița, cu prilejul Conferinței pastoral-misionare de toamnă din Arhiepiscopia Râmnicului. Conferinţa a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii, în biserica „Adormirea Maicii Domnului” a vechii mănăstiri vâlcene, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Tema conferinţei pastoral-misionare de toamnă a fost Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din Eparhii. În cadrul conferinței, preoţii desemnaţi au prezentat referatele pregătite special pentru această întâlnire. Astfel, primul referat, Chipul preotului în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, a fost susţinut de către părintele Boeangiu Ştefan, din parohia Alunu, Protopopiatul Horezu, urmat apoi de părintele Mălinaş Octavian Iulius, din parohia Amărăşti, Protopopiatul Drăgăşani, cu referatul Monahismul şi importanţa lui eclesiologică în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur. În cadrul conferinţei, au fost discutate şi o serie de probleme organizatorice, pastoral-misionare şi administrativ-canonice, spre o mai bună chivernisire a vieții bisericești, culturale și spirituale în Arhiepiscopia Râmnicului.