Conferinţă preoţească de toamnă în Protopopiatul Alba Iulia

Arhiepiscopia Alba Iuliei

Conferinţă preoţească de toamnă în Protopopiatul Alba Iulia

Joi, 5 noiembrie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu a prezidat conferinţa preoţească de toamnă din protopopiatul Alba Iulia.

Joi, 5 noiembrie 2015, slujba de Te Deum oficiată la biserica cu hramul „Buna Vestire”, din parohia „Centru” – Alba Iulia, a deschis conferinţa preoţească de toamnă din cadrul Protopopiatului Alba Iulia, care a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu. După oficierea slujbei de Te Deum, evenimentul a continuat la sediul protopopiatului cu susţinerea referatelor după cum urmează: părintele Ionuţ Şopterean, din parohia Miceşti, a vorbit despre părintele Dometie Manolache, părintele Marius Piştănilă, din parohia Limba, a vorbit despre părintele Ioan Iovan, iar părintele Niculae Popescu, din parohia Alba Iulia – Sfânta Ecaterina, a vorbit despre părintele Arsenie Boca.

Experienţa acumulată în cadrul acestui tip de conferințe aduce un surplus de informaţii şi lucruri noi, pe care preoţii parohi le pun în faţa episcopului, a protopopului, dar şi a celorlalţi colegi, în vederea îmbunătăţirii misiunii pe care o fac, în toate direcţiile şi pe toate planurile slujirii pastoral-misionare.

Sursa: http://reintregirea.ro/conferinta-preoteasca-de-toamna-in-protopopiatul-alba-iulia/

Citește despre: