Conferință Pro Vita la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” - Scânteia

Arhiepiscopia Iaşilor

Conferință Pro Vita la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” - Scânteia

În cadrul programului „Luna pentru viață”, lansat de Departamentul Pro Vita al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Iași III a inițiat o serie de conferințe programate în perioada 6 martie - 10 aprilie, care vor cuprinde toate cele 15 cercuri pastorale arondate acestei protoierii.

Pe data de 20 martie, în prima duminică a Postului Mare, s-a desfășurat la căminul cultural din localitatea Scânteia conferința cu titlul „Perspectiva vieții în cadrul familiei, naștere vs. avort”, susținută de părintele paroh  Teodor Mihăilă. La eveniment au participat credincioși și preoți din cuprinsul cercurilor pastorale 11, 12 și 13.

Pe lângă prezența părintelui protopop Mihail Roșu, conferința s-a bucurat și de prezența doamnei doctor dermatolog Veronica Mardare de la Spitalul Clinic CFR Iași și a părintelui diacon Stephen Holley, slujitor la Biserica „Sfântul Haralambie” din Iași și reprezentant al departamentului Pro Vita, împreună cu domnul Paul Amănoaie, în calitate de translator. În deschiderea conferinței părintele protopop a scos în evidență motivația și scopul întâlnirii, care are în vedere viața în sensul ei deplin și valoarea ei în lumina Ortodoxiei, chiar în duminica dedicată acesteia, sărbătoarea Ortodoxiei. Tot în această lumină s-a derulat conținutul conferinței, începând cu tema propriu-zisă, care a avut în vedere valorizarea vieții din perspectivă teologică în cadrul familiei, în care, asemeni lui Dumnezeu, „iubirea este cultivată și răsare spre viață, sau iubirea se mișcă dând viață”, având totodată și responsabilitatea vieții ca plan și dar de la Dumnezeu împotriva căruia nimeni nu ar trebui să stea.

Doamna doctor  Veronica Mardare a prezentat efectele și riscurile avortului din perspectiva celor trei etape temporale - imediate, precoce și tardive, la care a adăugat importanța pocăinței în terapeutica avortului, care încununează toate eforturile celorlalți factori umani în acest sens. Părintele diacon Stephen a abordat într-o notă duhovnicească perspectiva vieții, punând accent pe conștiință și libertate, ca expresii ce pot să protejeze și să promoveze viața, iar în ceea ce privește dimensiunea reală a avortului, a afirmat că acesta „este un păcat mai mare care acoperă un păcat mai mic, cum ar fi adulterul, relația premaritală etc.

Valoarea familiei, ca leagăn al vieții ne deschide astfel o singură perspectivă, aceea de a lăsa viața să-și urmeze cursul firesc rânduit de Dumnezeu prin zămislire, naștere, creștere trupească și sufletească, pentru că toate acestea sunt înscrise și programate, după căderea în păcat, spre a păși etapizat și gradual spre viața veșnică, spre Viața care este Dumnezeu.

Citește despre: