Conferinţe pastoral-misionare în protopopiatele Vaslui şi Huşi

Episcopia Huşilor

Conferinţe pastoral-misionare în protopopiatele Vaslui şi Huşi

Preoţii din Protopopiatul Vaslui s-au reunit în conferinţă luni, 10 iunie 2019, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Episcop Ignatie. O zi mai târziu, marţi, 11 iunie, s-a desfăşurat întrunirea preoţilor din Protopopiatul Huşi.

Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a prezidat luni, 9 iunie 2019, conferinţa pastoral-misionară a preoţilor din Protopopiatul Vaslui. Aceasta a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii săvârşită în Biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Vaslui. După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Ignatie a rostit o omilie pornind de la cuvintele „Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă” (Ioan 15, 2), în care a arătat semnificațiile profunde ale acestei pilde reliefate de către Mântuitorul, în care El se arată pe Sine ca fiind vița cea adevărată. În acest sens, Părintele Episcop Ignatie a explicat că aceasta parabolă este un adevărat reper pentru viața duhovnicească, după cum se arată pe site-ul Eparhiei Huşilor. Preasfinția Sa a arătat că inclusiv în viața slujitorilor Bisericii este prezentă tentația de a crede că foarte multe lucruri bune ni se datorează, uitând de fapt că toate lucrurile frumoase prezente în viața noastră sunt un dar al lui Dumnezeu. În cadrul slujbei majoritatea preoților s-au împărtășit din același potir cu ierarhul lor. După Sfânta Liturghie, în sala de ședințe a Protopopiatului Vaslui a avut loc conferința semestrială. Tema conferinței, „Satul vasluian: între migrație și depopulare”, a fost susținută de părintele Bogdan Vasile Luca de la Parohia Tatomirești. După citirea referatului, Preasfințitul Părinte Ignatie a făcut o expunere realistă și practică a fenomenului migrației din satul românesc, prin prisma celui care a fost ierarh mai mulți ani în diaspora românească, arătând faptul că românii pleacă în afara țării pentru a rezolva anumite probleme materiale și financiare ale familiei. La sediul Protopopiatului Huși a avut loc marți prima conferința pastorală din anul 2019 a clericilor din acest protopopiat, prezidată de către Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie. Întâlnirea a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de către Preasfinția Sa la Catedrala Episcopală din Huși, în prezența tuturor părinților din parohiile şi mănăstirile protopopiatului. Părintele Daniel Mititelu de la Parohia Albești şi părintele Iulian Plămădeală de la Parohia Arsura au susținut referatul conferinței. La finalul evenimentului, Preasfințitul Ignatie a felicitat pe cei doi părinți referenți și a adus câteva precizări cu privire la tema tratată. Totodată, Părintele Episcop Ignatie le-a mărturisit părinților prezenți că a trăit o mare bucurie la Sfânta Liturghie săvârșită în catedrală, atunci când aproape toți preoții din protopopiat s-au împărtășit cu Sfintele Taine, ca semn vizibil al unității și comuniunii.

Citește despre: