Congresul Naţional Hristos împărtăşit copiilor

Patriarhia Română

Congresul Naţional Hristos împărtăşit copiilor

În perioada 19-21 septembrie, la Palatul Patriarhiei, se va desfăşura Congresul Naţional „Hristos împărtăşit copiilor”.

Evenimentul se află la cea de-a patra ediţie şi este organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, având ca scop trecerea în revistă a activităţilor catehetice desfăşurate pe parcursul anului 2010 - 2011.

Mai multe detalii cu privire la motivele întruniri Congresului Naţional „Hristos împărtăşit copiilor” a oferit pentru TRINITAS TV, părintele Constantin Naclad, Inspector în cadrul Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române: „Pentru a prezenta realizările proiectului pe parcursul anului care a trecut şi, de asemenea, vrem să discutăm provocările anului care urmează, mai ales în perspectiva hotărârii Sfântului Sinod privind dedicarea anului Tainei Sfântului Maslu şi a îngrijirii bolnavilor, întrucât dorim să implicăm copiii şi în această parte socială a misiunii Bisericii”.

Congresul va reuni inspectori eparhiali pentru cateheză din fiecare parohie, ierarhi, reprezentanţi ai „World Vision International”, precum şi membri ai echipelor de proiect „Alege Şcoala!”.

Cele două importante iniţiative - „Alege Şcoala!” şi „Hristos împărtăşit copiilor” sunt două modele de parteneriat de succes între Fundaţia „World Vision Romania” şi Patriarhia Română, iar ediţia de anul acesta a Congresului Naţional „Hristos împărtăşit copiilor” este o oportunitate de a reafirma acest parteneriat.

sursa: basilica.ro