Consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Botoşani
În după-amiaza zilei de 9 septembrie 2016, sub coordonarea părintelui Liviu Botezatu, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, a avut loc, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ din municipiul reşedinţă de judeţ, Consfătuirea profesorilor de religie din această parte din nord-estul ţării.
Evenimentul firesc al începutului de an a reprezentat momentul de bilanţ, prin prezentarea Raportului de activitate la această disciplină pentru anul trecut, cu frumoasele realizări şi premii obţinute de elevii coordonaţi de profesorii destoinici la olimpiadele şi concursurile judeţene şi naţionale. Totodată, au fost proiectate şi aşteptările pe care responsabilii din cadrul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Botoşani, dar şi Biserica Ortodoxă Română le are de la cei care modelează caractere şi susţin prin efort personal procesul instructiv educativ.
Ineditul acestei întâlniri l-a reprezentat prezenţa unor oaspeţi de seamă, de la nivel judeţean, regional şi naţional, care au transmis cuvinte de felicitare şi încurajare profesorilor prezenţi. Astfel, doamna profesor Mihaela Huncă, inspector şcolar general al judeţului Botoşani, a amintit în alocuţiunea domniei sale că religia este una dintre disciplinele frumoase şi motivante pe care elevii noştri le descoperă în sala de curs. Totodată, domnia sa a transmis atenţia deosebită pe care o va avea şi în acest an pentru ca abordarea orelor să se facă cu maximă seriozitate şi acrvie metodică, amintind şi de îndemnul făcut de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ca orele de religie să fie predate de oameni competenţi şi cu dragoste de Dumnezeu şi de semeni. Domnul inspector general din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, conf. univ. dr. Vasile Timiş, a aşezat la inima celor prezenţi o frumoasă pledoarie didactică, cu un bogat discurs motivaţional, în cadrul căruia a transmis ca o făclie îndemnul către profesorii de religie de a nu se descuraja în faţa provocărilor societăţii contemporane, aflate într-o dinamică perpetuă, plină de interferenţe ale interreligiozităţii sau neo-religiozităţii postmoderne. Analizând sintagma lui Andre Malraux, care spunea că „secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc“, domnul inspector şcolar general din cadrul ministerului a evocat constanta religioasă a istoriei, care reprezintă acum provocarea generaţiei actuale de profesori în formarea nu doar intelectuală, ci cu adevărat duhovnicească şi liturgică a generaţiilor care sunt supuse presiunilor socio-economice, dar şi psihologice ale contemporaneităţii.
Părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilierul Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, a transmis mesajul IPS Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, punctând într-o notă foarte motivantă şi accesibilă câteva repere pe care trebuie să le vizeze în actul didactic şi relaţional profesorul de religie. Sfinţia sa a reamintit de datoria sfântă de a transforma întâlnirea profesorilor cu elevii lor în momente ale bucuriei, ca într-un act de iubire şi descoperire a tainelor lui Dumnezeu. Totodată, a accentuat că rolul orei de religie este nu doar de a se regăsi ca disciplină de studiu între celelalte, ci pentru a modela prin exemplele sfinţilor şi prin descoperirea evenimentelor istorice, care este sensul vieţii în aceste vremuri atât de zbuciumate. Dacă tehnologia nu este rea sau bună prin sine, ci prin modul de utilizare ea dăunează sau uşurează calitatea vieţii, disciplina religie este cea care oferă repere nu doar pentru acum, ci pentru viitorul social şi ecleziologic al lumii de mâine. Părintele Lucian Leonte, protoiereu al Protopopiatului Botoşani, i-a îndemnat pe profesorii de religie din întreg judeţul Botoşani să se apropie cu mare bucurie de bisericile de parohie, care trebuie să devină pline de vibraţia şi energia copiilor. De asemenea, sfinţia sa le-a transmis profesorilor gândul de a purta în rugăciunile lor personale pe toţi cei pe care îi formează. Nu este suficientă prezenţa la clasă pentru reuşita formării copiilor, ci şi aşezarea lor în rugăciunea personală, în pomelnicul duminical, pentru ca Dumnezeu să împlinească lucrarea didactică acolo unde profesorul nu mai poate fi prezent.
Consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Botoşani, desfăşurată în ziua de prăznuire a unuia dintre cei mai dragi sfinţi ai acestor locuri, Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona, a fost o întâlnire de suflet, un moment de încurajare, şi nicidecum o şedinţă aridă, în care se transmit statistici şi cifre, fără a ne regăsi în duhul comuniunii şi al slujirii aceluiaşi ideal. De aceea sentimentul tuturor celor care au participat a fost că acest tip de întâlniri sunt necesare şi fireşti pentru regăsirea sensurilor şi motivaţiilor care au stat la baza opţiunii noastre de a fi dascăli şi modele copiilor vremurilor noastre. (Pr. prof. Daniel Dascălu, director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ Botoşani)