Consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Vaslui
La Vaslui, a avut loc sâmbătă, 3 noiembrie 2018, întâlnirea profesorilor de Religie din Episcopia Huşilor. Aceasta s-a intitulat „Ora de Religie, perspective, misiune şi rutină” şi a avut loc în prezenţa Preasfinţitului Părinte Ignatie.
Profesorii de religie s-au reunit la sâmbătă, 3 noiembrie 2018, la sediul Protopopiatului Vaslui. Întâlnirea a fost prezidată de Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, alături de ierarh fiind prezenţi părintele Cosmin Gubernat, consilier cultural al Eparhiei Huşilor, şi profesoara Monica Mocanu, inspector de specialitate pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui. Episcopul Huşilor i-a îndemnat pe dascăli la o evaluare a eficienţei mesajului lor în rândul tinerilor: „Văd în profesorul de Religie ca un catehet. Aceasta este misunea noastră, pe lângă actul pedagogic în sine, pe lângă rigoarea pe care o presupune predarea orei de Religie. Există o ostilitate crescândă faţă de Biserică, faţă de prezenţa în sfera publică a actului credinţei! Vedeţi câte tendinţe şi câtă bătălie a fost în a discredita ora de Religie. Dar să nu o discredităm noi din interior, nefiind foarte bine pregătiţi, negândindu-ne că noi trebuie să ne transformăm în transmiţători de credinţă şi nu numai de informaţii religioase. Acesta este rolul profesorului de Religie – transmite credinţa!Nu poţi să-l convingi pe adolescent că Dumnezeu este o realitate vie, o Persoană, dacă tu nu trăieşti această realitate!Nu puteţi să contracaraţi astfel de tendinţe dacă nu sunteţi ca o lumânare şi pentru colegii voştri din cancelarie”. Potrivit site-ului Episcopiei Huşilor, Părintele Episcop Ignatie i-a îndemnat pe cei prezenţi la o transmitere cât mai fidelă a credinţei trăite personal şi la o intensificare a activităţilor extraşcolare prin care se pot transmite valorile credinţei şi culturii creştine”. A urmat intervenţia inspectorului Monica Mocanu, care a vorbit despre necesitatea participării cadrelor didactice la cursuri de formare şi despre oportunitatea unor opţionale. De asemenea, părintele consilier cultural Cosmin Gubernat a accentuat necesitatea colaborării dintre profesorii de religie şi preoţi, pentru implicarea în activităţile asociaţiilor de tineret din Episcopia Huşilor şi cele coordonate de Centrul eparhial Huşi. Aceasta deoarece aceste activităţi răspund preocupărilor tinerei generaţii şi vin în sprijinul transmiterii valorilor credinţei.