Copiii din Parohia "Sfinţii Trei Ierarhi" din Piatra Neamţ, în pelerinaj
Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Piatra Neamţ a organizat joi, 4 septembrie 2014, la iniţativa părintelui paroh Viorel Popa şi a părintelui Ciprian Iftime, slujitor la biserica parohială, un pelerinaj pentru copiii din parohie care au participat la activităţile catehetice organizate pe timpul verii.
Aceste activităţi au culminat cu prezentarea, în ziua de 15 august, a unei scenete intitulată ”Sfântul Constantin Brâncoveanu”. Copiii, coordonaţi de preoteasa Mihaela Iftime, au amintit, prin interpretarea lor, de evenimentele petrecute pe 15 august 1714, la Constantinopol, când Sfinţii Martiri Brâncoveni au mărturisit cu preţul vieţii credinţa lor în Hristos. "Acest pelerinaj reprezintă o recunoaştere a muncii copiilor dar şi un gest de recunoştinţă pentru bucuria şi emoţia pe care au transmis-o. Derulat pe parcursul unei zile, intinerariul a cuprins vizitarea mai multor mănăstiri şi obiective turistice din judeţele Suceava şi Neamţ", a spus pr. Ciprian Iftime.