Corul de copii din Ieud a colindat românii din Paris şi Londra

Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului

Corul de copii din Ieud a colindat românii din Paris şi Londra

Corul de copii din Ieud a concertat zilele trecute pentru credincioşii români din Paris şi Londra, unde a dus colinda tradiţională maramureşeană despre Naşterea Domnului şi cântecul patriotic românesc în mijlocul conaţionalilor noştri aflaţi în cele două capitale occidentale.

Pe 9 decembrie a.c., corul de copii din Ieud a interpretat colinde maramureşene la Paris, în Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail", unde este preot părintele Constantin Târziu.

La această manifestare au participat preoţii ortodocşi români din capitala Franţei, împreună cu credincioşii lor. Colindele de acasă au transmis mesajul de pace şi bucurie creştinilor din Paris, cu prilejul marii sărbători a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, fiind ascultate cu emoţie şi dor, fiind răsplătite cu aplauze şi daruri tradiţionale.

După Paris, copiii din Ieud au plecat spre Anglia, unde în 10 decembrie au participat la un concert de colinde susţinut de copiii dintr-o parohie ortodoxă din apropierea Londrei, la care a fost prezent şi un episcop rus.

Pe 11 decembrie a.c., corul a participat la slujbă, unde a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, după care a susţinut un concert de colinde pentru românii de acolo.

Ieri, colindătorii s-au aflat la Londra, unde i-au colindat pe membrii Centrului Cultural Românesc din capitala Marii Britanii.

sursa: ziarullumina.ro