Corul Seminarului Teologic Ortodox din Râmnicu Vâlcea a colindat școlile din oraș

Arhiepiscopia Râmnicului

Corul Seminarului Teologic Ortodox din Râmnicu Vâlcea a colindat școlile din oraș

Joi, 10 decembrie 2015, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea a vestit Nașterea Domnului în școlile din oraș.

În aceste zile, când colindătorii bat la uşa inimii noastre, Corul Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea, dirijat de arhidiaconul Codruţ Scurtu, a vestit Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos elevilor râmniceni de la Şcolile Generale nr. 4, 10 şi 13. Joi, 10 decembrie 2015, Însoţiţi de părintele profesor Laurenţiu Rădoi, directorul Seminarului, colindătorii au devenit mesagerii luminatei sărbători a Crăciunului, bucurându-se de un mare succes din partea auditoriului. Scoţând la lumină o serie de colinde vechi bizantine, de o certă valoare artistică, tinerii seminarişti au retrăit emoţiile Naşterii Mântuitorului, învăluind taina dumnezeiască în haine de sărbătoare. Prilej de bucurie şi speranţă, ei au primit, la final, felicitări din partea organizatorilor şi a celorlalţi reprezentanţi ai liceelor vâlcene.

Colindele româneşti au răsunat joi şi la Liceul Tehnologic „Oltchim” din Râmnicu-Vâlcea, în cadrul Concursului Tradiţii culinare şi datini străbune. La eveniment a fost invitat şi Corul Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea, dirijat de părintele arhidiacon Codruţ Scurtu.

Sursa: http://www.arhiram.ro/stiri/2015/12/corul-seminarului-vestit-nasterea-domnului-scolile-din-ramnicu-valcea

Citește despre: